|
Despre emisiune
 Moderator şi producător TV: Marina Almăşan Socaciu
Talk-show despre viaţa de zi cu zi, în care invitatul principal eşti chiar tu, în fiecare sambata dupa-amiaza.
Ne vedem la TVR! cu Marina Almăşan Socaciu şi invitaţii ei. De ce? Pentru că pe toţi ne interesează ceea ce se întâmplă în jurul nostru: acasă, la serviciu, pe stradă, în ograda vecinilor, în lumea largă... Tuturor ne place să ne dăm cu părerea despre lucrurile şi faptele ce ne înconjoară. La Ne vedem la.. TVR!, aveţi posibilitatea să vă exprimaţi în direct! Să vă spuneţi părerea, să vă povestiţi propria experienţă, să îl contraziceţi pe cel de lângă voi. „Ne vedem la... TVR!" a apărut din dorinţa noastră de a vorbi liber despre lucrurile care ne înconjoară: de la cele mai simple, până la cele mai complicate! La modul ironic sau serios! Şi, cine ştie, poate, dezbătând pe diverse teme şi ridicând probleme, vom reuşi să schimbăm lumea. Aşa, pe ici, pe acolo!
Toate temele editiilor (cele ce vor fi dar si cele ce au fost, cu datele lor de difuzare) pot fi gasite pe site-ul emisiunii: www.tvr.ro/nevedemlatvr. Ele se afla si pe forumul TVR: forum.tvr.ro, in sectiunea dedicata emisiunii, unde va asteptam sa ne scrieti opiniile. Inregistrarile apar cu data si ora difuzarii pe TVR International, adica la o zi dupa premiera care are loc pe TVR1.
|