De la începutul lunii mai, Se vorbeşte despre... la TVR Cultural. Marius Chivu, moderatorul celui mai nou talk-show polemic, pe teme de actualitate culturală, aduce pe micile ecrane „disputa" săptămânii. În ediţiile din luna mai, se va vorbi despre scandalul retrocedărilor - domeniul Peleş, noua Lege a cultelor, centrul istoric al Bucureştiului, restaurarea, preţul cărţii în România etc. Emisiunea, al cărei producător este Iulian Popescu, se transmite în fiecare marţi seară, din studioul 4 al TVR.
Marius Chivu îi va avea ca invitaţi, în direct, pe principalii actori care au generat disputa din ultimele şapte zile. Fără să fie o întâlnire a împăcării, alături de cele două părţi implicate în conflict, în studio va fi prezent şi un jurnalist cu notorietate în presa culturală. Acesta va avea misiunea de a clarifica telespectatorului, consumator al actului cultural, intrigile care au stat la baza conflictului. Marius Chivu s-a născut pe 20 septembrie 1978 la Horezu, judeţul Vâlcea. După Facultatea de Litere, specializarea română-franceză, din cadrul Universităţii din Bucureşti (1998-2003) şi masteratul de Literatură română contemporană (2003-2004) din cadrul aceleiaşi facultăţi, Marius îşi pregăteşte în prezent lucrarea de doctorat în filologie (tema: Literatura de consum în perioada interbelică - o perpectivă sociologică asupra genului). A colaborat cu cele mai importante reviste de cultură de la noi: Revista 22, România literară, Dilema veche. Din anul 2006, este editor-coordonator al revistei Dilemateca.