loader
Foto

Economia pentru toți. „Pe datorie”, la TVR1

Din 1 martie, jurnalistul TVR Daniel Coman ne administrează... „Pe datorie”, o „pastilă” zilnică, menită să ne îmbunătățească viața. Emisiunea poate fi urmărită de luni până vineri, de la ora 19.30, la TVR 1.  

 

71.083.606.557 de dolari este datoria pe care România o are de plătit, conform datelor din ianuarie 2021. Raportat la populaţie, aceasta înseamnă că un copil care vine mâine pe lume este deja dator cu 3.324,66 de dolari. Singurul mod prin care putem depăşi această condiţie este INFORMAŢIA. Fără ea, chiar şi banii îşi pierd sensul. Cu informaţia corectă, orice datorie poate fi transformată într-o oportunitate. Aceasta își propune jurnalistul TVR Daniel Coman în emisiunea „Pe datorie”, pe care o aduce telespectatorilor din 1 martie, în fiecare zi de luni până vineri, de la ora 19.30, la TVR 1.

(w882)

„Un demers jurnalistic al Televiziunii Române prin care încercăm să democratizăm economia. Să o aducem din straturile înalte ale celor care vorbesc în termeni alambicaţi şi să o descoperim pas cu pas”, explică jurnalistul. Și tot el ne oferă argumentul privind necesitatea unei astfel de emisiuni: „Trăim pe datorie. De când ne naştem şi până la sfârşit. Fie că sunt datorii făcute de noi sau datorii pe care alţii le fac în numele nostru. De la împământenitul „caiet” de la magazinul de cartier, până la credite la bănci ori împrumuturi de milioane de euro pe care statele le fac în numele nostru”.

(w882)

Gândită ca o „pastilă” zilnică, menită să ne ajute să ne îmbunătățim viața, emisiunea „Pe datorie” cerne avalanşa de informaţii care vin asupra noastră zi de zi şi le dă sens. „Punem totul în context şi explicăm de ce un eveniment, o informaţie, o declaraţie, o tranzacţie sau orice mişcare din lume ne poate schimba viaţa. Fără să folosim limbaj prea tehnic sau de lemn, fără să ne încâlcim în explicaţii complicate. Simplu, concis, dar smart”, mai spune Daniel Coman.

(w882)

Emisiunea abordează o gamă largă de subiecte pe teme economice sau adiacente, de la marile evenimente ale săptămânii, la o declaraţie a unui personaj important şi efectele ei, situaţii particulare, sfaturi sau concepte ce merită explicate. De la factura la electricitate, până la modul în care putem obţine un credit mai avantajos sau de ce ne interesează cum se construieşte bugetul de stat, Daniel Coman ne ajută să fim ancoraţi în realitate şi să ne pregătim pentru ce urmează. De luni până vineri, avem informații „Pe datorie”, înainte de ediția principală a „Telejurnalului” TVR 1 a zilei, de la ora 19.30.

 

 

FILM.TVR.RO

Logo

 
Reporter special - Matematica în universul adolescenței | VIDEO

Joi, 18 aprilie, de la ora 18.30, la TVR Iași, am vorbit despre voință, perseverență și perfomanță în școala românească.

Documentarul „Totul nu va fi bine”, despre efectele accidentului nuclear de la Cernobîl asupra unei generații, în 25 aprilie, la TVR Cultural. Filmele săptămânii

Între 22 și 28 aprilie, TVR Cultural le propune telespectatorilor dramele „Pielea” (1981) și „Anii noștri de glorie” (2020) și documentarul ...

Mădălina Dobrovolschi şi Bogdan Muzgoci, gazdele campaniei „Omul anului” la TVR

Din 25 aprilie, în fiecare joi, de la ora 18.00, la TVR 1, Mădălina Dobrovolschi şi Bogdan Muzgoci ne prezintă câte două reportaje-portret ale ...