loader
Foto

Galerie foto

“Drumul succesului”, în fiecare miercuri, la TVR 2

Ema Pendiuc aduce publicului tineri cu care ne mândrim

 

Din 9 octombrie, în fiecare miercuri de la ora 21.30, Ema Pendiuc vă propune să descoperiţi, împreună, “DRUMUL SUCCESULUI” parcurs de 12 tineri români de excepţie, cu vârste între 15 şi 35 de ani, cu rezultate deosebite în diverse domenii.

Veţi descoperi portretele a 12 tineri de excepţie, fiecare dintre ei reprezentând un etalon de profesionalism, valori morale şi gândire pozitivă. De la olimpicul actor, la balerina de la Londra; de la voluntarul “profesionist”, până la inventatorul de roboţi subacvatici; de la scenograful filmelor americane, până la absolventa de facultate, mamă a doi copii şi manager, la doar 24 de ani;  de la reprezentanta României la ONU, până la inventatorul de fulgere care cântă, cu toţii sunt tinerii românii de azi care schimbă în bine viitorul ţării şi al lumii.

Seria va fi deschisă de Vlad Mărgărint, un tânăr astrofizician cu talent de actor, deţinător a numeroase premii la concursuri internaţionale în întreaga lume. Este cercetător, masterand, care a primit bursă în Anglia pentru a studia în domeniul său de pregătire. Este olimpic la Olimpiada Internaţională de Astrofizică şi Astronomie, dar se consideră a fi „un culegător de timp” şi crede cu tărie că „poţi reuşi şi prin puterea ştiinţei, a abstractului, dar şi prin forţa artei. Cred în aceste două minuni ale lumii pe care le-am descoperit  încă din anii copilăriei. Cred în echilibrul pe care ţi-l oferă suprapunerea celor două lumi. Arta te poate ajuta să îţi organizezi ideile ştiinţifice şi invers”.

Emisiunea este prezentată de Ema Pendiuc, ea însăşi o tânără de succes, cu trei participări la Festivalul de Film de la Cannes, vicepreşedinte al Centrului Internaţional al Filmului pentru Copii şi Tineri, organizaţie la nivel mondial, înfiinţată de UNESCO.

Despre noua sa emisiune, Ema Pendiuc declară că: „«Drumul Succesului» este un proiect pe care l-am gândit de multă vreme şi care de-abia acum şi-a găsit momentul şi locul potrivit. Aceşti tineri, pe care, alături de echipa inimoasă de la TVR 2, i-am căutat şi i-am descoperit, sunt adevăratele modele ale României. Sunt mulţi şi sunt cu mult mai buni decât vă puteţi imagina. Transmit atât de multă energie pozitivă, încât te molipsesc, te motivează şi te inspiră. Am învăţat de la ei cum să treci peste obstacolele care îţi apar în cale, ce înseamnă să fii un luptator, dar şi cum să preţuieşti ceea ce ai deja.”

Emisiunea este difuzată în simulcast pe TVR HD şi online, pe TVR+.

 

 

FILM.TVR.RO

Logo

 
Demontăm şi explicăm mituri de pe la noi, în noul sezon „Exclusiv în România”

Mitul despre locul în care s-a răsturnat căruţa cu proşti, unicatele mondiale ale Sucidavei din Corabia sau o vizită în Valea Jiului, pe Planeta ...

Ce este „Dincolo de aurul Apusenilor”? Răspunsuri – joi seară, în primul episod din noul sezon „Dosar România”, la TVR 1

Documentarul de investigaţie semnat de jurnalistul TVR Gabriel Geamănu deschide o nouă serie a emisiunii de reportaje, documentare şi anchete ...

Cel de-al treilea sezon „Biografii necesare”, la TVR Cultural și TVR Internațional. Ileana Ploscaru Panait: Vom cunoaște oameni pentru care arta este un destin

În cel de-al treilea sezon al emisiunii „Biografii necesare”, artista vizuală Ileana Ploscaru Panait îi invită pe telespectatori să descopere ...