Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand POLITICA COOKIES

Dezbateri

TVR.ro | Miercuri, 20 Iunie 2012
TVR organizează dezbateri cu tinerii, în cadrul cărora proiectează diverse documentare şi producţii proprii.
adelin petrisor
eurovision
adelin petrisor
eurovision

Întâlniri în afara cutiei

În noiembrie 2011, TVR a dat startul unui proiect de comunicare creativă şi neconvenţională cu publicul tânăr, Întâlniri în afara cutiei.

Proiectul constă într-o serie de întâlniri periodice cu tinerii, în cadrul cărora TVR proiectează diverse documentare şi producţii proprii, pe care le supune apoi dezbaterii.

Fiecare întâlnire are o temă specifică – de pildă influenţa crimelor comuniste de război asupra hărţii geopolitice şi economice europene actuale sau migrarea creierelor româneşti.

Prin acest proiect, TVR îşi propune:

- să atragă public tânăr şi de calitate, prin comunicare creativă

- să fie singura televiziune din România care stă de vorbă cu publicul său, prin interacţiune directă, pe teme care îi preocupă pe telespectatori şi care sunt relevante pentru români, în general.

Întâlniri în afara cutiei este mai mult decât un proiect de comunicare. Este un proiect corporate complex deoarece:

- TVR stabileşte agenda corect, supunând dezbaterii teme care nu se regăsesc în grilele staţiilor comerciale

- Promovăm în mod inteligent producţiile, documentarele şi profesioniştii de televiziune: ţintit, convingător, creativ şi fără costuri

- Avem o nouă abordare a relaţiilor publice: proaspătă, originală, interactivă, nemijlocită.

Primele dezbateri

Întâlniri în afara cutiei a debutat în noiembrie 2011, cu proiecţia unui documentar de istorie politică - Povestea Sovietelor (The Soviet Story). Proiecţia a fost moderată de Cătălin Ştefănescu, gazda emisiunii Garantat 100%, un program premium al televiziunii publice (http://bit.ly/Llmu4U).

A doua Întâlnire în afara cutiei (http://bit.ly/MpTWIJ) le-a proiectat tinerilor un reportaj dintr-un serial produs de TVR, pe tema migraţiei creierelor. Autoarea reportajelor, Irina Păcurariu, a moderat dezbatarea ce a urmat proiecţiei.

A treia Întâlnire în afara cutiei a avut ca temă reconstrucţia Japoniei, după tripla catastrofă 2011. După proiecţia reportajelor semnate de Adelin Petrişor, tinerii prezenţi la dezbatere au arătat cu degetul spre clasa politică şi spre sistemul românesc de învăţâmânt, care ignoră să informeze şi să educe copiii cum să reacţioneze în caz de catastrofe naturale, cum ar fi cutremurul (http://bit.ly/LV69GX).

O altă Întâlnire în afara cutiei a avut ca temă concursul Eurovision (http://bit.ly/NMFgs8).

Testimoniale de la participanţi

„O dezbatere super! TVR chiar ne oferă oportunitatea de a face schimb de idei, cu acest spaţiu de dezbatere”, „dorim şi alte întâlniri, pe teme precum politically correctness, Roşia Montana sau probleme de istorie recentă” – acestea au fost primele reacţii ale tinerilor, venite după proiecţia filmului documentar Povestea Sovietelor.

„Aştept de multă vreme o iniţiativă în acest sens. Mă bucur că am participat la această dezbatere şi mi-aş dori ca această seară să se repete", a spus Cezara Sumen, studentă prezentă la întâlnirea moderată de Irina Păcurariu. „Sunt necesare asemenea dezbateri, aşa cum sunt necesare astfel de emisiuni. Este important ca elevii să fie informaţi, să ştie că au şanse de a studia în afară", a adăugat un alt tânăr prezent la dezbatere.

„Aceasta discuţie mi s-a părut foarte interesantă şi cred că ar trebui organizate mai des astfel de întâlniri", a spus Andreea, una dintre studentele prezente la dezbaterea moderată de Adelin Petrişor.

„A fost o oportunitate unică şi mă bucur că am participat la această dezbatere", a spus Claudia Năstase, participantă la dezbaterea pe tema concursului Eurovision.