loader
Foto

Galerie foto

Dezbaterea „Brâncuşi dintotdeauna” încheie campania TVR2 dedicată sculptorului

Vineri, 18 martie, de la 19:00, la TVR 2 şi  TVR HD s-a transmis ultima ediţie a campaniei „Brâncuşi, sculptorul luminii”: o dezbatere despre moştenirea lui Brâncuşi, moderată de Daniela Zeca Buzura, care i-a avut alături pe Pavel Şuşară şi Cornel Mihalache.

 

Ediția este disponibilă online pe TVR+.

Ultima ediţie a Campaniei „Brâncuşi, sculptorul luminii” închide, ca o copertă de carte, în compania aceloraşi doi invitaţi care ne-au onorat cu prezenţa şi la începutul proiectului Televiziunii Române: criticul Pavel Şuşară şi regizorul şi jurnalistul Cornel Mihalache. Este un demers menit să treacă dincolo de o sărbătoare festivistă decretată ca o Zi Naţională Brâncuşi şi să facă puţină lumină asupra unor sensuri profunde ale artei şi vieţii unui român genial.

Un român pe cu care ne mândrim, dar pe care nu-l înţelegem, nu-l respectăm, căruia îi reproşăm îndepărtarea de ţară şi renunţarea la cetăţenia română fără să ne gândim nicio clipă cu ce durere a decis, abia la finalul vieţii, să-şi taie rădăcinile pentru ca opera sa să supravieţuiască.

Darul făcut statului francez de Brâncuşi putea fi al României dacă decidenţii din anii 1950-1960 aveau deschiderea de a-l primi. Statul francez deţine acum valoroasa colecţie Brâncuşi din atelierul parizian, iar statul român câteva piese, foarte puţine, dar nu mai puţin valoroase, de la începuturile creaţiei sculptorului.

A fost o campanie în care ne-am dorit să valorificăm cele mai preţioase mărturii despre Brâncuşi tezaurizate în arhivele Televiziunii Publice, unele dintre ele distinse cu premii meritorii pentru filme de artă, să aducem în discuţie alături de invitaţii noştri destinul unui creator irepetabil şi să facem un catalog vizual al capodoperelor sculptorului din colecţia Muzeului Naţional de Artă al României.

„Mărturii, imagini cu Brâncuşi, ale operelor sale filmate de-a lungul timpului, artistul ieri şi azi, conştiinţa contemporanilor asupra personalităţii sale, iată câteva dintre intenţiile pe care, sperăm că le-am atins cu prilejul acestei Campanii care dovedeşte o dată în plus misiunea relevantă a Televiziunii Publice”, spune Ileana Ploscaru Panait, producătoarea campaniei dedicată sculptorului.

FILM.TVR.RO

Logo

 
Reporter special - Matematica în universul adolescenței | VIDEO

Joi, 18 aprilie, de la ora 18.30, la TVR Iași, am vorbit despre voință, perseverență și perfomanță în școala românească.

Documentarul „Totul nu va fi bine”, despre efectele accidentului nuclear de la Cernobîl asupra unei generații, în 25 aprilie, la TVR Cultural. Filmele săptămânii

Între 22 și 28 aprilie, TVR Cultural le propune telespectatorilor dramele „Pielea” (1981) și „Anii noștri de glorie” (2020) și documentarul ...

Mădălina Dobrovolschi şi Bogdan Muzgoci, gazdele campaniei „Omul anului” la TVR

Din 25 aprilie, în fiecare joi, de la ora 18.00, la TVR 1, Mădălina Dobrovolschi şi Bogdan Muzgoci ne prezintă câte două reportaje-portret ale ...