loader
Foto

Galerie foto

Ivan Patzaichin: „Delta nu mai e aşa cum o ştiam eu. Nici oamenii nu mai sunt”

„Eu nu am început aproape niciodată cu dreptul”, spune campionul. O discuţie despre sport şi performaţă, dar şi despre Delta Dunării, la Garantat 100% din 12 iunie. Ediţia realizată de Cătălin Ştefănescu s-a văzut la TVR 1 şi TVR+ de la ora 23.00.

 

Ediția este disponibilă online pe TVR+.

Multiplu campion mondial şi olimpic. Născut şi crescut în Delta Dunării. Un adevărat „brand de ţară” - Ivan Patzaichin este invitatul lui Cătălin Ştefănescu la Garantat 100% de duminică, 12 iunie. Ediţia poate fi vizionată de la 23.00, la TVR 1, TVR HD şi TVR+.

„Cu Ivan Patzaichin vorbim despre condiţia sportivului din România la această oră. Despre vechiul model mental al unui sportiv de până în 1989, despre sport şi rezultate la competiţii internaţionale folosite ca vehicule de propagandă, dar şi despre modificările profunde care au urmat după 1990.
Ivan povesteşte, dând exemple concrete, care e diferenţa între felul de a vedea lucrurile, mentalitatea unor sportivi din nordul Europei şi aceea a unora dintre sportivii noştri”
, ne-a spus Cătălin Ştefănescu. Totodată, Ivan Patzaichin îşi aminteşte cum îşi făcea de unul singur tacticile de concurs, cum se antrena singur pe ascuns, dar şi cum se motiva pentru a câştiga.

(w882)

O parte consistentă a emisiunii este rezervată discuţiei despre Delta Dunării şi despre starea disperată a acestui spaţiu care se degradează cu fiecare clipă, care „trece” fără luarea unor măsuri de amploare, în spiritul unei viziuni de salvare a acelei valori inestimabile.

(w882)

Fost canoist român, lipoveanul Ivan Patzaichin a participat la cinci ediţii ale Jocurilor Olimpice de Vară: Mexico 1968, Munchen1972, Montreal 1976, Moscova 1980 şi Los Angeles 1984. La cele cinci ediţii a cucerit 7 medalii: 4 de aur şi 3 de argint. A câştigat 22 de titluri la 11 ediţii ale Campionatelor Mondiale: Copenhaga 1970, Belgrad 1971, 1975, 1978 şi 1982, Tampere 1973 şi 1983, Mexico 1974, Sofia 1977, Duisburg 1979 şi Nottingham 1981. A cucerit 9 medalii de aur, 4 medalii de argint şi 9 medalii de bronz. A câştigat o singură medalie de aur la Campionatele Europene din 1969 de la Moscova, după această ediţie Campionatele Europene fiind suspendate până în anul 1997.

Din 1976 a devenit antrenor, însă activitatea de antrenorat a început-o în anul 1985. În această calitate a participat împreună cu elevii săi la 5 ediţii ale Jocurilor Olimpice de Vară: Barcelona 1992, Atlanta 1996, Sydney 2000, Atena 2004 şi Beijing 2008. De-a lungul carierei de antrenor a cucerit peste 150 de medalii olimpice, mondiale şi europene.

De peste cinci ani ne invită în Rowmania, România naturală şi dezinvoltă, văzută din barcă. Rowmania este prima mişcare de descoperire şi promovare a traseelor pe apele din România, lansată de Asociaţia Ivan Patzaichin - Mila 23.

Întâlnirea cu un mare campion al românilor are loc la Garantat 100% de duminică, 12 iunie. De la 23.00, la TVR 1, TVR HD şi TVR+.

(w882)

Despre Garantat 100%

Le-a dat garanţii la fiecare ediţie, iar după 17 ani, telespectatorii o recunosc drept una dintre cele mai de succes emisiuni culturale. Cătălin Ştefănescu prezintă la TVR 1 „felul nostru de a face televiziunea”: Garantat 100%. Întreaga colecţie a emisiunilor Garantat 100% poate fi vizionată şi online, pe portalul video al Televiziunii Române, www.tvrplus.ro. Telespectatorii pot interacţiona cu echipa emisiunii şi pe contul de Facebook Garantat 100%.

FILM.TVR.RO

Logo

 
Reporter special - Matematica în universul adolescenței | VIDEO

Joi, 18 aprilie, de la ora 18.30, la TVR Iași, am vorbit despre voință, perseverență și perfomanță în școala românească.

Documentarul „Totul nu va fi bine”, despre efectele accidentului nuclear de la Cernobîl asupra unei generații, în 25 aprilie, la TVR Cultural. Filmele săptămânii

Între 22 și 28 aprilie, TVR Cultural le propune telespectatorilor dramele „Pielea” (1981) și „Anii noștri de glorie” (2020) și documentarul ...

Mădălina Dobrovolschi şi Bogdan Muzgoci, gazdele campaniei „Omul anului” la TVR

Din 25 aprilie, în fiecare joi, de la ora 18.00, la TVR 1, Mădălina Dobrovolschi şi Bogdan Muzgoci ne prezintă câte două reportaje-portret ale ...