loader
Foto

Galerie foto

De ziua lui, Tudor Furdui a sărbătorit în formaţie restrânsă

Chiar dacă nu poate face petrecere cu zeci de prieteni, Tudor Furdui a sărbătorit alături de câţiva dintre ei. Ștefan Bănică, Virgil Ianțu, Cosmin Cernat, Ioan Andone, Cornel Dinu și alții au ciocnit un pahar cu şi pentru el, la împlinirea a 53 de ani.

 

Cea mai frumoasă aniversare de ziua lui, când s-a trezit şi cu „cel mai cel cadou”, s-a întâmplat în 12 mai 2006. „Exact în ziua aceea am aflat că voi fi tată. A fost ceva unic. Și nu cred că poți primi un cadou mai special! Și acum îi spun fiului meu că el e cel mai frumos cadou pe care l-am primit vreodată!”, ne-a mărturisit jurnalistul Ştirilor Sportive TVR, Tudor Furdui. Acum Alec Dimitri are 14 ani şi aproape îl întrece la înălţime pe tatăl lui.

(w500)

Pe 12 mai, Tudor Furdui a împlinit 53 de ani, iar anul acesta numără şi 20 de ani de când a început ca reporter în TVR. „Nu m-am ferit niciodată să-mi spun vârsta, chiar dacă tot stau să mă întreb când au trecut anii... Mai ieri aveam 33 și mă angajam la TVR ca reporter.”

(w882)

Râde şi se gândeşte cu drag la aniversările de 40 şi 50 de ani, când în jurul lui au fost aproape 70 de invitaţi, iar orchestra cu muzica live, şampania, tortul şi meniurile alese i-au delectat pe invitaţi.

Deşi nu se dă în vânt nici după şampanie, nici după tort, acestea nu au lipsit la aniversarea de miercuri. Dar pentru că suntem încă în pandemie, anul acesta, pe 12 mai, Tudor a sărbătorit „în formație redusă”, doar cu câțiva dintre prietenii lui dragi, cu care se ştie de zeci de ani. Ștefan Bănică, Virgil Ianțu, Cosmin Cernat, Ioan Andone și Cornel Dinu, care mi-e ca un tată, dar și alți câţiva oameni dragi îmi vor fi alături. Cu aceşti prieteni avem un grup pe WhatsApp - se numește „Champions League” – iar lunar organizăm „etape de șuete subțiri”, ne-a povestit Tudor.

(w500)

Ce îşi doreşte cel mai mult de ziua lui? „Poate sună a clișeu, dar tot ce-mi doresc este să fiu sănătos; la fel și pentru familia mea. Suntem expuși la atâtea pericole, încât sănătatea mi se pare cea mai prețioasă. Iar profesional, îmi doresc ca proiectul „Microbist de România”, unul în care m-am implicat 100%, să aibă continuitate. Aștept cu nerăbdare ediția a doua”.

***

Ziua lui a picat miercuri, când la TVR 1 a difuzat un nou episod „Microbist de România”.

Primul concurs de Subwing din lume, la „Microbist de România”! – miercuri, la TVR 1

(w882)

O probă individuală în care adrenalina e la maximum, dar şi una pe echipe, super-distractivă, ne-a aşteaptat miercuri, 12 aprilie, de la ora 22.00, la TVR 1, în al treilea episod „Microbist de România”. O spectaculoasă premieră mondială: primul concurs de Subwing din lume!

„Inventat de norvegianul Simon Sivertsen, Subwing-ul este un nou sport acvatic, care a devenit un fel de moft în toată Europa. Despre ce este vorba? În timp ce ești tras de o barcă cu motor, folosești un dispozitiv format din două aripi din fibră de carbon, cu ajutorul căruia navighezi sub apă. Adrenalina este la maximum pentru că ai ocazia de a zbura sub apă, înclinând aripile și permițând scufundări palpitante, sărituri laterale și rotații spectaculoase în stil tirbușon”, ne-a explicat gazda show-ului, Tudor Furdui. Iar acest sport devine și mai interesant pentru faptul că necesită o oarecare practică și oferă pilotului experiențe senzaționale. Pentru filmări, realizatorii au transformat această activitate recreativă într-un viitor sport olimpic, adăugându-i trei reguli simple.

(w882)

Inventatorul Subwing, Simon Sivertsen, s-a declarat impresionat de modul cum au ales să transforme realizatorii „Microbist de România” acest sport recreativ în competiţie: „Am văzut show-ul vostru și sunt impresionat. Aţi transformat sportul pe care l-am inventat într-o competiție, cu reguli și punctaj. Felicitări! V-aţi descurcat minunat!”

(w882)

După proba individuală plină de adrenalină, v-ați putut delecta cu o probă pe echipe super distractivă. După ce au tras la sorți echipele, concurenţii au avut ca misiune să dărâme „Zidul amețiților”, „pentru că proba presupune un zid, ca la fotbal. Şi câțiva amețiți, tot ca la fotbal”, glumeşte Tudor Furdui. Regulamentul e simplu: o echipă formează un zid de 5, iar cealaltă echipă elimină oamenii din zid lovindu-i cu mingea, dar numai după ce se învârt de 10 ori în prealabil. Câștigă echipa care are nevoie de timpul cel mai scurt pentru a elimina zidul în întregime.

Dacă suporterii se distrează pe cinste la „Microbist de Romania”, sperăm că de distracție la maximum a avut parte şi Tudor Furdui de ziua lui. Mai ales că ne-a mărturisit că la petrecerea de miercuri seară, el va merge pe un șpriț de Urlați (de altfel, şi locul unde a copilărit). „Am și pus la rece câteva sticle. Multe, puține, rămâne de văzut...”, a mai adăugat sărbătoritul.

FILM.TVR.RO

Logo

 
”Dăruiește Românie!”, o nouă întâlnire cu artiști îndrăgiți, sâmbătă, la TVR 3

Victoria Cociaș, Ozana Barabancea, Alexandra Ungureanu, Andreea Toma, Doru Isăroiu & Red Parlament sunt așteptați de Carmen Târnoveanu la ...

Schimbări în ordinea de desfășurare a Finalei Eurovision Song Contest

Ediția 68 a Eurovision Song Contest introduce o schimbare în modul în care este decisă ordinea de desfășurare a Finalei. Artiștii pot alege să ...

„Lumea de aproape”: Viitorul înseamnă educație | VIDEO

Marți, 16 aprilie, de la ora 17.30, la TVR Craiova am aflat subiectele dezbătute în cadrul  conferinței ,„ParentingNet”.