loader
Foto

De Sfânta Maria Mare, transmisiuni în direct şi ediţii speciale, la TVR

TVR 1, TVR 2 şi TVR 3 includ în programul zilei de 15 august transmisiuni ale slujbelor de Liturghie, ediţii speciale de Ziua Marinei, folclor şi întâlniri cu preoţi cu har .

 

Creştinii ortodocşi şi catolici sărbătoresc, pe 15 august, Sfânta Maria Mare sau Adormirea Maicii Domnului, care marchează trecerea de la vară la toamnă. Tot atunci, Ziua Marinei aduce, pe malul mării, ceremonii impresionante, pe care telespectatorii TVR 1 le vor vedea în ediţii speciale ale emisiunilor Perfect imperfect şi Pulsul zilei. Seara, ne reîntâlnim cu părintele Constantin Necula, într-o ediţie best of România 9. La Universul credinţei, TVR 2 va transmite, în direct de la Patriarhia Română, Sfânta Liturghie prilejuită de praznicul Adormirii Maicii Domnului. Şi tot TVR 2 difuzează, în aceeaşi zi, programul folcloric Mărie şi Mărioară..., dedicat Măriilor cântecului popular românesc. Telespectatorii TVR 3 pot urmări slujba oficiată cu acelaşi prilej la Mănăstirea Nicula din judeţul Cluj.

Ziua Marinei în direct, spectacolul Măriile Cântecului Românesc şi România 9 cu părintele Constantin Necula, la TVR 1

Ocrotitoarea celor care călătoresc pe ape este aniversată, ca în fiecare an, şi pe malul mării, de Ziua Marinei Române. TVR 1 pregăteşte, pentru acest eveniment, ediţii speciale ale emisiunilor Perfect imperfect, cu Emma Zeicescu, respectiv Pulsul zilei, cu Radu Andrei Tudor, aceasta din urmă fiind transmisă în direct, chiar de la Constanţa.

(w882)

Pentru că de la ora 10.00 încep ceremoniile în zona Cazinoului şi a Portului Tomis, telespectatorii TVR 1 vor putea urmări în direct „valsul” celor trei remorchere ale Forţelor Navale Române, spectacolul oferit de elicoptere, avioane de vânătoare, nave de război, paraşutişti, luptători şi scafandri.

(w882) ziua-marin

De Sfânta Maria, TVR 1 transmite un concert extraordinar cu cele mai cunoscute şi iubite Mării interprete de muzică populară ale românilor. Iuliana Tudor este gazda petrecerii, la care vă invităm pe 15 august, de la 17.30.

(w500)

Maria Ciobanu, Maria Dragomiroiu, Maria Cârneci, Maria Butaciu, Maria Murgoci, Mariana Anghel, Marioara Man Gheorghe, Maria Irina Birou, Maria Beatrice Băndoiu, Maria Denisa Grecu şi Maria Radu cântă pe scena din Parcul Titan – Parcul Artelor din Bucureşti - pentru toţi românii şi româncele care îşi serbează ziua numelui. Cu muzică folcorică autentică, susţinută de interpretarea de excepţie a „Lăutarilor" din Chişinău, orchestră condusă de maestrul Nicolae Botgros, şi multă voie bună ne propune echipa Iuliana Tudor – Elise Stan să petrecem sărbătoarea Sfintei Mării. Concertul extraordinar cu cele mai cunoscute şi iubite Mării interprete de muzică pupulară ale românilor este transmis de TVR 1 de la ora 17.00.

O ediţie foarte apreciată de public a emisiunii România 9 l-a avut ca invitat pe unul dintre cei mai iubiţi preoţi români, părintele Constantin Necula, cunoscut pentru stilul său aparte de a le vorbi oamenilor despre Dumnezeu, Biserică, dogme, credinţă. Conferinţele sale sunt susţinute în faţa sălilor pline, în cea mai mare parte de tineri, astfel că nu este de mirare că şi discuţia cu moderatorul Ionuţ Cristache i-a avut, în mare parte, în prim-plan tot pe aceştia. România, credinţa ortodoxă, Catedrala Mântuirii Neamului au fost alte subiecte dezbătute de părintele Necula cu jurnalistul TVR Ionuţ Cristache la România 9. Emisiunea va putea fi revăzută de telespectatorii TVR 1 tot pe 15 august, de la ora 21.00.

(w882) parintele

Ediţie specială Universul credinţei şi spectacolul Mărie şi Mărioară..., la TVR 2

Mii de credincioşi sunt aşteptaţi în 15 august să participe la slujbele religioase şi rugăciune de la Patriarhia Română. Transmisiunea directă a Sfintei Liturghii începe la ora 10.10 şi va putea fi urmărită la TVR 2, în cadrul ediţiei speciale Universul credinţei, timp de două ore. Moderatorul Adrian Bodonea-Florea îl va avea ca invitat pe părintele diacon Ionuţ Mavrichi, de la Patriarhia Română. De ce este Maica Domnului atât de cinstită în lumea creştină - şi nu numai? Ce înseamnă Ea pentru credincioşii creştini şi pentru întreaga lume? De ce este important praznicul Adormirii Sale? Ne serbăm sau nu onomastica pe 15 august? Despre toate acestea se va discuta în platoul emisiunii Universul credinţei, părintele Mavrichi aducând explicaţiile necesare privind naşterea în veşnicie, în Împărăţia lui Dumnezeu, a Celei prin care s-a împlinit cea mai mare minune a lumii: întruparea Celui neîntrupat.

(w882) liturghie

Măriile cântecului popular românesc sunt serbate, la rândul lor, într-o ediţie specială Mărie şi Mărioară... ce le este dedicată. Îi vom vedea, cu acest prilej, pe Maria Ciobanu, Nicolae Furdui Iancu, Margareta Clipa, Petrică Mâţu Stoian, Nineta Popa, Tudor Furdui Iancu, Leontina Pop, Elena Mândrescu, Ileana Domuţa Mastan, Polina Gheorghe, Elena Chirică, Gheorghe Gheorghe. De asemenea, spectacolul beneficiază de participarea extraordinară a ansamblurilor folclorice „Salba Prahovei", „Junii Cetăţii" din Braşov şi „Sâncelenii" din Alba.

Sfânta Maria Mare la Mănăstirea Nicula, în direct la TVR 3

Credincioşii din Vestul ţării se pregătesc şi ei de sărbătoarea Sfintei Marii Mari. Pelerinii încep să se adune în curtea Mănăstririi Nicula din judeţul Cluj. Unii stau în corturi, alţii pe la localnici sau în chiliile mănăstririi. Oamenii spun că mersul pe jos până la Nicula este o tradiţie care se respectă cu sfinţenie de 100 de ani în comunitatea lor.

(w882) manastirea

Mănăstirea Nicula poartă hramul Adormirea Maicii Domnului, fiind renumită pentru icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului cu Pruncul. Locaşul se află la câţiva kilometri distanţă de oraşul Gherla, în localitatea Nicula, între multe dealuri împădurite. Este unul dintre cele mai vechi aşezăminte monahale, nu doar din spaţiul transilvănean, ci din întreg spaţiul românesc. Începuturile unei aşezări monahale aici se leagă de vieţuirea în 1326 a unui pustnic, Nicolae, care a dat numele mănăstirii, cât şi satului în care se găseşte. Icoana Maicii Domnului de la Nicula a fost zugrăvită in anul 1681, de către preotul zugrav Luca, din localitatea Iclod. Icoana este cunoscută pentru puterile ei tămăduitoare, mulţi oameni vindecându-se de boli incurabile, sau dobândind prunci după ce s-au închinat în faţa ei.

Telespectatorii TVR 3 pot urmări în direct, sâmbătă, de la ora 9.00, slujba oficiată aici cu prilejul sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, în cadrul unei Ediţii speciale.

FILM.TVR.RO

Logo

 
Despre naşterea Patriarhiei Române şi rolul pe care ortodoxia l-a avut în înfăptuirea Marii Uniri, într-o analiză „OMUL ŞI TIMPUL”

Duminică, 21 aprilie, de la ora 17:00, realizatorul Rafael Udrişte propune telespectatorilor TVR Cultural o dezbatere despre importanţa ...

„Ce se întâmplă cu filmul de animație?”, o dezbatere „CineSens”, cu Magdalena Stanciu

În cea de-a doua ediție a emisiunii „CineSens”, Magdalena Stanciu îi va avea ca invitați pe creatorii de film de animație Anca Damian, Radu ...

„Istoria literaturii române contemporane”. Alex Ștefănescu: Matei Călinescu a fost un lider de opinie al generației de după 1960

Între 15 și 21 aprilie, la „Istoria literaturii române contemporane”, TVR Cultural îi invită pe telespectatori să afle, de la regretatul critic ...