loader
Foto

„De la Vorkuta la Salcia”, un nou episod din seria „Memorialul Durerii”

La TVR 2 continuă noua serie „Generalii martiri” realizată de echipa Memorialului, iar sâmbătă, de la ora 16:00, urmăriţi povestea ofiţerilor care, odată eliberaţi din lagărele Siberiei, s-au întors acasă şi au fost închişi din nou în puşcăriile româneşti.

 

Ediția este disponibilă online pe TVR+.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, soldaţii români prinşi de forţele sovietice au fost transportaţi în numeroase lagăre şi gulaguri de pe teriroriul URSS. O parte dintre aceştia au ajuns şi la Vorkuta, unde se afla unul dintre cele mai mari gulaguri sovietice. Aflat la 160 de kilometri deasupra Cercului Arctic, la Vorkuta prizonierii de război erau puşi să lucreze în minele de cărbuni din regiune.

După datele Marelui Stat Major Român de la sfârșitul războiului, numărul militarilor incluși în categoria „dispăruți” (din care cei mai mulți erau „prizonieri de război”) a fost de 367.976, din care 309.533 în luptele împotriva Uniunii Sovietice. De asemenea, într-o notă redactată în martie 1945 de delegaţia militară a Comisiei române pentru aplicarea armistițiului se afirmă că până la 23 august 1944 numărul dispăruților în luptă a fost de 163.015 militari, iar, începând cu 24 august, sovieticii au dezarmat și luat în prizonierat 97.732 de militari români.

Treptat, o parte din militarii români au fost eliberaţi, însă o dată întorşi acasă după ani de suferinţă, aceştia s-au văzut puşi în postura de condamnat din nou, de data aceasta de propria lor ţară. „Memorialul Durerii” prezintă în episodul „De la Vorkuta la Salcia” povestea ofiţerilor care, odată întorşi de la Vorkuta, au fost acuzaţi de autorităţile comuniste române de fascism şi au fost închişi în temniţe, lagărele de muncă sau deportaţi în câmpia Bărăganului.

Aurelian Gulan, ofiţer al Armatei Regale Române, a luptat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial  pe frontul de Est împotriva URSS, iar odată capturat de forţele sovietice, este condamnat la 25 de ani pentru crime împotriva păcii. Petrece peste 11 ani prin lagărele sovietice, iar după ce este eliberat în 1956, autorităţile îl găsesc vinovat de „crime împotriva orânduirii sociale” şi îl condamnă la alţi 8 ani de închisoare (în 1958) în lagărele de reeducare din aşa-zisa „Siberia Dunării”:  Delta, Insula Mare a Brăilei, la Salcia, Grădina, Stoenești.

Aurelian Gulan este personajul principal al episodului „De la Vorkuta la Salcia”, iar pe baza interviului realizat în urmă cu câţiva ani, „Memorialul Durerii” refacetraseul” pe care mulţi din soldaţii români prizonieri în lagărele sovietice l-au urmat, odată întorşi în ţara pentru care au luptat.

 

Despre Memorialul Durerii

„Memorialul Durerii” este singurul proiect de televiziune care oferă una dintre cele mai complexe şi documentate imagini asupra regimului comunist din România. „Memorialul Durerii" a rămas în memoria colectivă a poporului român, iar după 20 de ani de la difuzarea primelor episoade, el este mai mult decât un brand al TVR, e un simbol al luptei pentru păstrarea vie a memoriei româneşti.

***
Emisiunea poate fi urmărită și pe
TVR+, pe tabletă sau mobil.

Descărcați aplicațiile TVR+ pentru IOS și Android!

FILM.TVR.RO

Logo

 
A doua Românie: O pledoarie pentru digitalizarea sănătății

Joi, 28 martie, invitata Corinei Dobre la ”A doua Românie” a fost Teodora Popa, o tânără cercetătoare din Londra specializată în genetică, care ...

Pictorul Alexandru Rădvan, la „Biografii necesare”: Tot timpul mi-am tăiat punţile din spate. Ca să nu mă mai pot întoarce

Pictorul Alexandru Rădvan este primul invitat al celui de-al treilea sezon „Biografii necesare”, emisiune realizată de artista vizuală Ileana ...

Despre mătuşi fabuloase şi secretele cafelei, la

Cele mai apreciate programe ale TVR 2 au pregătit ediţii în premieră. La „Istorii de bun gust”, fiecare poveste se leagă şi de un secret culinar. ...