loader
Foto

Galerie foto

Cu cărțile pe față: Valorificarea patrimoniului arhitectural

În ediția ”Cu cărțile pe față” de miercuri, 19 octombrie, am aflat despre importanța protejării și promovării patrimoniului arhitectural. De la ora 13:05, pe TVR3.

 

Este deja o tradiție desfășurarea Anualei de Arhitectură Oltenia-Muntenia, un prilej de adunare a arhitecților din această zonă și de prezentare a proiectelor cele mai importante, pe diverse segmente, din anul precedent. Cu cărțile pe față, am vorbit cu arhitectul Bogdan Tiparu despre cele mai importante proiecte prezentate, despre patrimoniu arhitectural și felul în care îl protejăm și promovăm.

(w882)

În cadrul Anualei, a avut loc o prezentare a proiectului Dioști-Antonești, ce aduce cu sine povestea spectaculoasă a satului reconstruit, după un incendiu devastator, în 1938, la inițiativa regelui Carol al II-lea. Proiectul care a urmat, unul complex, rod al colaborării dintre arhitecți, sociologi, cadastriști, urbaniști, antropologi, este un model exemplar, și nu vorbim doar despre proiectarea unor case, ci despre un adevărat plan de sistematizare, cu arhitectură peisageră, dar și cu clădiri pentru instituții precum primărie, școală, dispensar uman și veterinar, canalizare, curent electric.

(w882)

Remarcabil este iarăși felul în care au fost concepute casele, având în vedere toate necesitățile unei gospodării țărănești, iar din punct de vedere arhitectural convertindu-se tradiția într-o manieră modernă.

(w882)

O altă temă a Anualei a fost concretizată în expoziția lucrărilor studenților de la Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu din București care au realizat relevee la obiective istorice din Craiova: Stația de pompare a apei din Făcăi, Turnul de apă, Hanul Puțureanu. Stația de Apă de la Făcăi a fost staţia principală de pompare a apei pentru orașul Craiova. A fost construită în anul 1909 de către William Heerlein Lindley. Aspectul său neoromânesc face din această clădire una dintre cele mai frumoase construcții industriale din Craiova. În plus clădirea păstrează toată aparatura originală. Planurile autorităților pentru stația de apă de la Făcăi ar fi, în primul rând, salvarea și restaurarea ei, apoi realizarea unui Muzeu al apei.

(w882)

"Este o temă pe care am abordat-o pentru că mi se pare că este foarte important să păstrăm și să valorificăm acest incredibil patrimoniu arhitectural pe care încă îl avem. Pentru arhitectul Bogdan Tiparu rădăcinile sunt cele care dau identitate, iar recunoașterea valorii acestor clădiri înseamnă recunoașterea faptului că nu venim de niciunde. " (Mirela Giodea) ​

***

Invitat: Bogdan Tiparu arhitect, președinte Filiala Oltenia Ordinul Arhitecților din România

Realizator și moderator: Mirela Giodea

FILM.TVR.RO

Logo

 
Reporter special - Matematica în universul adolescenței | VIDEO

Joi, 18 aprilie, de la ora 18.30, la TVR Iași, am vorbit despre voință, perseverență și perfomanță în școala românească.

Documentarul „Totul nu va fi bine”, despre efectele accidentului nuclear de la Cernobîl asupra unei generații, în 25 aprilie, la TVR Cultural. Filmele săptămânii

Între 22 și 28 aprilie, TVR Cultural le propune telespectatorilor dramele „Pielea” (1981) și „Anii noștri de glorie” (2020) și documentarul ...

Mădălina Dobrovolschi şi Bogdan Muzgoci, gazdele campaniei „Omul anului” la TVR

Din 25 aprilie, în fiecare joi, de la ora 18.00, la TVR 1, Mădălina Dobrovolschi şi Bogdan Muzgoci ne prezintă câte două reportaje-portret ale ...