loader
Foto

Copii români din Sicilia şi Bavaria, la „Generaţia Următoare”

În fiecare sâmbătă şi duminică, de la ora 15.00, TVR Internaţional vă aduce poveştile unor începuturi de destin ale copiilor români care trăiesc şi se formează departe de România. Săptămâna aceasta cunoaştem alţi tineri minunaţi din Italia şi Germania.  

 

Sâmbătă, 14 decembrie, Angela Avram a pregătit încă o ediţie realizată în Sicilia, unde a întâlnit patru copii români speciali.

Davide trăieşte la Alcamo şi este campion naţional al Italiei la Kickboxing. De curând, el a câştigat două titluri mondiale la două categorii diferite de greutate, reprezentând Italia. Davide s-a născut în Sicilia din părinţi care au emigrat în Peninsulă în 2005. Povestea micului campion este pe cât de simplă pe atât de fascinantă. Deşi s-a născut în Italia, Davide a moştenit inevitabil talentul sportiv de la tatăl său, care a activat la cluburile din Iaşi.

Erika Maria are 12 ani şi s-a născut la Botoşani. Ambii părinţi sunt români. Vorbeşte bine limba română, dar şi pe cea italiană. Se exprimă mai uşor în italiană, chiar dacă în familie se vorbeşte doar româneşte. Îşi aminteşte de când era mică poezii precum „Tanu”, „Şireata”, „Nicuşor”, „Gândăcelul”, poveşti ca „Harap Alb”, „Fata babei şi fata moşneagului”, „Sarea în bucate”, dar şi cântecelele în limba italiană de la Zecchino d'oro. Participă la cursul de limbă română şi la spectacole organizate de Asociaţia „Decebal şi Traian”, la fel ca Davide Ciornei.

Maria Mirabela are 10 ani şi s-a născut în Palermo. Părinţii ei sunt amândoi români. Vorbeşte italiană, română şi un pic de engleză. Visează să devină actriţă şi s-o cunoască pe Iuliana Beregoi. Este membră a Corului de copii „Arcobaleno” al Teatrului Massimo din Palermo.

Valentina s-a născut tot la Palermo. Are 8 ani şi 10 luni şi provine dintr-o familie de români. Cântă în Corul de copii „Arcobaleno” şi studiază chitara cu un cunoscut compozitor. Îi place să deseneze şi de un an se întâlneşte în fiecare sâmbătă cu un grup de copii din comunitatea românească, în cadrul Asociaţiei „Bambinii Allegri”.

Duminică, 15 decembrie, Roxana Gheorghe ne prezintă mai mulţi copii români din capitala Bavariei.

Miriam (4 ani), Nicole (5 ani) şi Claudiu (5 ani) sunt doar trei dintre cei care compun Ansamblul „Ciuleandra München Junior”, un ansamblu de dansuri populare româneşti. Miriam este şi membră a Grupei Piticot a Şcolii Româneşti din München, pe care o frecventează săptămânal. Copiii descoperă România prin intermediul părinţilor, dar şi cu ajutorul unor oameni inimoşi, care nu şi-au uitat ţara şi rădăcinile şi care fac eforturi pentru a transmite generaţiilor tinere dragostea pentru tradiţiile şi obiceiurile româneşti. Astfel, la München găsim ansambluri de dansuri, cor, şcoală şi grădiniţă, toate în limba română.

Alexandra face parte din primele generaţii de copii care au studiat la cursurile de limba română organizate la München. Ea participă neîntrerupt la cursuri din anul 2007, iar de anul acesta este voluntar la grupa Piticot. Am putea spune că este cel mai devotat tânăr al comunităţii de aici.

Din generaţiile care au crescut odată cu şcoala fac parte şi Laura, Patrick şi Phillip. Pentru a vedea cât de bine ştiu ei limba română, au fost provocaţi să realizeze o prezentare a şcolii lor.

Şcoala Românească din München asigură prin cursurile şi proiectele pe care le desfăşoară, transmiterea limbii, obiceiurilor şi tradiţiilor, a istoriei şi culturii române. Şcoala îşi desfăşoară activitatea în cadrul a două grupe: NORD - în „Hoffnungskirche” şi SUD - în biserica „Naşterea Domnului”.

***

“Generaţia Următoare” este un proiect al postului TVR Internaţional realizat cu sprijinul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni.

***

Jurnalişti: Angela Avram, Roxana Gheorghe

Directori de imagine: Mihai Covrig, Dan Gheorghe

Producător: Angela Avram


tvri.tvr.ro

www.facebook.com/tvrinternational

www.tvrplus.ro

 

 

 

 

 

 

 

 

FILM.TVR.RO

Logo

 
Dirijorul Paavo Järvi, câștigător al Premiului Grammy, la „Podcasturile TVR#Enescu”, în 27 aprilie, la TVR Cultural

Sâmbătă, 27 martie, de la ora 13.00, TVR Cultural îi invită pe telespectatori la „Podcasturile TVR#Enescu”. Invitatul Valentinei Băințan este ...

"Lili Marleen", la Telecinemateca, pe TVR1 | VIDEO

publicat: Marţi, 23 Aprilie 2024

Dacă e marți, este "Telecinemateca" la TVR1! Pe 23 aprilie, de la ora 22:00, vedem drama „Lili Marleen" (Germania, 1981).

Baletul „Frumoasa adormită”, combinația perfectă între basm și inovație artistică, în 23 aprilie, la TVR Cultural

Marți, 23 aprilie, de la ora 22.02, TVR Cultural îi invită pe telespectatori să urmărească spectacolul ce reinterpretează celebrul balet ...