loader
Foto

„O competiție care arată lumii că România lui George Enescu contează”

Cum se vede concursul „Enescu” din spatele camerelor de filmat? Jurnalistul TVR Cătălin Sava – prezentatorul ediției din acest an – vorbește despre emoțiile și munca de după cortine și importanța acestui eveniment pentru România.

 

Un concurs, și mai ales finala cu orchestră a unui concurs de interpretare care poarta numele lui George Enescu, unul dintre cei mai mari interpreți ai timpului său, e una dintre ocaziile unice în care emoția trăiește mai vie ca niciodată pe scenă, ajungând la cote paroxistice.

Emoția unui muzician e stare, e senzație greu de definit în cuvinte,dar prezentă ca un organism viu în atmosfera vie a sălii de concert, o stare care poate chiar „trece sticla” cum se spune în televiziune. În toată această încleștare a nervilor, tradusă în sală prin emoția receptării - plus alte câteva elemente subiective - pe scenă, gradul de cerebralitate al concurentului este cel care dictează, în limitele partiturii și al acompaniamentului orchestral relaționat de dirijor, modul în care interpretarea sa poate sau nu cuceri.

Sala și, mai ales juriul! Nu e deloc vorba de un act „inițiatic” sau „atingerea geniului” cum adesea greșit se speculează. Transpirație, efort, concentrare și auto-motivare  sunt cuvintele care definesc cel mai bine ceea ce se întâmplă pe scenă – nu degeaba chiar Enescu spunea despre geniu că e 1% inspiratie și 99% transpirație.

Finala cu orchestră la secțiunea pian din această seară, ca și la vioară și violoncel nu e decât  expunerea acelei sume de acumulări (studiu, muncă, cultură interpretativă și sigur că da, sensibilitate) pe care un muzician o va face muzical și psihologic într-un timp dat, într-o construcție interpretativă cu mult suflet și puțină matematică : 35 – 37 de minute cît durează concertul 1 de Ceaikovski sau 40-42 de minute în Rahmaninov 3.

Avem toate motivele să le fim alături și să-I încurajăm: la București se încheie astăzi o competiție care arată lumii că România lui George Enescu contează!

***

Sâmbătă, urmăriţi finala Secţiunii Pian a Concursului Enescu. Această ultimă competiţie marchează şi finalul ediţiei a XIV-a a Concursului „George Enescu”. Evenimentul este transmis  pe TVR HD şi  TVR+ (ora 19:00 ) şi, înregistrat, la TVR 2 (ora 22:00).

Pentru mai multe informații despre cei trei finaliști din această seară – 27 septembrie – accesați acest link.

FILM.TVR.RO

Logo

 
De Florii, spectacol folcloric de excepţie, la TVR 1 şi TVR Folclor

Ediţiile speciale pot fi urmărite la TVR 1 sâmbătă, 27 aprilie de la ora 13.00, în emisiunea „Tezaur folcloric” şi ĩn spectacolul ce va deschide ...

Iașii marilor iubiri:

Întâmplarea e dincolo de ficțiune. Literatura nu întrece viața! Aflați povestea toată de la Oana Lazăr, la "Iașii marilor iubiri". TVR Iași, ...

Diplomă de excelenţă pentru jurnalistul Răzvan Onesa

La aniversarea a 30 de ani de existenţă în peisajul presei economice autohtone, Top Business, una dintre publicaţiile care reuşeşte să existe şi ...