loader
Foto

Civilizaţia Anasazi şi Marguerite Harrison, la Teleenciclopedia

În fiecare sâmbătă, de la ora 18:50, la TVR 1 şi online pe TVR+, Teleenciclopedia vine cu subiecte despre istorie, natură, tehnologie, artă, sănătate.

 

Ediţiile emisiunii Teleenciclopedia sunt disponibile pe portalul TVR+ timp de şapte zile de la difuzare.

Iată sumarul ediţiei din 12 august:

CIVILIZAŢIA ANASAZI

Acum aproximativ 1000 de ani, pe tărâmul Patru Colţuri - numit astfel deoarece se afla la intersecția statelor americane Arizona, Utah, Colorado şi New Mexico - trăiau indienii  Anasazi.

(w882) Civilizati

CITRICELE

Soiurile cu fructe acre şi amare au intrat în Europa odată cu soldaţii întorşi din expediţiile de pe tărâmurile orientale, conduse de Alexandru cel Mare.

(w882) citrice

Abia în Evul Mediu, negustorii arabi au adus varietăţile dulci, care şi-au câştigat faima datorită gustului şi proprietăţilor terapeutice.

MARGUERITE HARRISON - SPIOANĂ ÎN RUSIA

Jurnalista Marguerite Harrison a fost arestată de poliţia CEKA. Dar, chiar când părea că nu mai există nicio şansă, bolşevicii au fost forţaţi să ceară ajutor, adică hrană pentru milioanele de înfometaţi.

(w882) Marguerite

Administraţia Americană a acceptat să trimită alimente cu o condiţie: să fie eliberați toți prizonierii americani.

STRATAGEME DE PROCREAŢIE

Diferite „ritualuri amoroase” ale creaturilor mărunte (afide, anemone de mare, diverse insecte, păianjeni, melci).

(w882) afide

***

Din 1965, când a fost lansată de Octavian Paler la Televiziunea Română, Teleenciclopedia a „luminat" perioada comunistă pentru mulţi români. Astăzi, încă mai trezeşte melancolia în oamenii care au crescut cu ea, iar pentru cei mici reprezintă o oază de educaţie, păstrându-şi formatul şi rolul, prezentând documentare cu subiecte diverse: natură, tehnologie, artă, sănătate etc.


Producător: Oana Haşegan

Realizator: Cornelia Rădulescu

***

Emisiunea poate fi urmărită şi pe tabletă sau telefon mobil.

Aici puteţi descărca aplicaţiile TVR+ pentru IOS si Android.

FILM.TVR.RO

Logo

 
Eurovision 2024: Au început repetițiile tehnice la Malmö

La Malmö Arena din Malmö, Suedia, joi, 18 aprilie au început repetițiile tehnice pentru Concursul Muzical Eurovision 2024.

Despre naşterea Patriarhiei Române şi rolul pe care ortodoxia l-a avut în înfăptuirea Marii Uniri, într-o analiză „OMUL ŞI TIMPUL”

Duminică, 21 aprilie, de la ora 17:00, realizatorul Rafael Udrişte propune telespectatorilor TVR Cultural o dezbatere despre importanţa ...

„Ce se întâmplă cu filmul de animație?”, o dezbatere „CineSens”, cu Magdalena Stanciu

În cea de-a doua ediție a emisiunii „CineSens”, Magdalena Stanciu îi va avea ca invitați pe creatorii de film de animație Anca Damian, Radu ...