loader
Foto

„Chiar eu l-am dus în sala de operaţie. Te gândeşti la copilul tău, de acasă…”

Realizatoarea Alina Grigore ne-a spus povestea salvatorului Marius Enescu, în episodul al doilea al seriei de reportaje „Frontul de acasă”. Emisiunea s-a văzut miercuri, 13 octombrie, de la ora 22.30, la TVR 1.

 

Plutonierul adjutant Marius Enescu este un veteran al războiului din Afganistan, unde a fost de cinci ori. Ca sanitar, a mers alături de camarazii săi în patrule. A acordat primul ajutor şi a salvat vieţi chiar şi atunci când el însuşi a fost rănit.

Povestea lui merită aflată. Alina Grigore ne-a spus-o în cel de-al doilea episod al emisiunii „Frontul de acasă”, pe 13 octombrie, de la 22.30, la TVR 1.

(w882) Marius Ene

Ca asistent de Terapie Intensivă în spitale de campanie, a văzut cea mai urâtă faţă a războiului. A luptat să salveze atât militari, cât şi civili, inclusiv copii.

„Au fost 17 morţi la un moment dat, într-un atentat. O mamă şi un copil au fost aduşi la noi la spital. Copilul chiar eu l-am preluat, l-am dus în sala de operaţie. Vă daţi seama, te gândeşti la copilul tău, de acasă…”, îşi aminteşte Marius unul dintre cele mai grele momente din viaţa sa de salvator.

(w882) 6 Marius E

(w882) in patrulÄ

În ţară, salvează vieţi zi de zi, fiind asistent medical coordonator în cadrul Compartimentului Primiri Urgenţe al Spitalului Militar de Urgenţă din Piteşti. Cea mai aprigă luptă o duce acum pe frontul pandemiei de coronavirus, care face ravagii în România. De câte ori este nevoie de voluntari, Marius răspunde primul, mărturisesc colegii săi din spital.

(w882) 3 Marius e

Fiu al unui cadru medical şi al unui ofiţer tanchist, Marius iubeşte în egală măsură medicina şi armata. Experienţa teribilă a războiului a trăit-o cu echilibrul unui sanitar şi curajul unui militar. În misiunile externe în care a fost şi-a câştigat respectul şi aprecierea colegilor de arme. Prin faptele sale. Sanitarul a fost decorat şi medaliat pentru acte de eroism, în urma unor situaţii limită.

(w882) 4 Marius E

(w882) 7 Marius a

Acasă, Marius este un tată şi un soţ fericit. Adoră să gătească şi îşi doreşte ca, atunci când se va retrage din activitate, să îşi deschidă o mică pensiune, să-şi bea cafeaua afară, pe terasă, şi să se bucure de natură. Îl cunoaştem şi noi pe 13 octombrie, când Alina Grigore îi spune povestea la „Frontul de acasă”, de la TVR 1.

(w882) 8 împreun

***

În fiecare miercuri seară, de la 22.30, la TVR 1, jurnalista Alina Grigore aduce în prim-plan uimitoare poveşti de viaţă şi de front ale unor oameni excepţionali, nu doar pe câmpul de luptă, ci şi în viaţa de zi cu zi. Mărturiile exclusive sunt completate cu momente semnificative din istorie, analize de actualitate, expertiza unor medici specializaţi în diferite tipuri de traume şi psihoterapeuţi. „Frontul de acasă” se vede şi la TVR Internaţional, joia, de la ora 13.00, iar la TVR Moldova, vineri, de la 11.30.

(w882) 1 decembri

FILM.TVR.RO

Logo

 
Despre naşterea Patriarhiei Române şi rolul pe care ortodoxia l-a avut în înfăptuirea Marii Uniri, într-o analiză „OMUL ŞI TIMPUL”

Duminică, 21 aprilie, de la ora 17:00, realizatorul Rafael Udrişte propune telespectatorilor TVR Cultural o dezbatere despre importanţa ...

„Ce se întâmplă cu filmul de animație?”, o dezbatere „CineSens”, cu Magdalena Stanciu

În cea de-a doua ediție a emisiunii „CineSens”, Magdalena Stanciu îi va avea ca invitați pe creatorii de film de animație Anca Damian, Radu ...

„Istoria literaturii române contemporane”. Alex Ștefănescu: Matei Călinescu a fost un lider de opinie al generației de după 1960

Între 15 și 21 aprilie, la „Istoria literaturii române contemporane”, TVR Cultural îi invită pe telespectatori să afle, de la regretatul critic ...