loader
Foto

Galerie foto

Ce surse de energii regenerabile putem folosi la noi în ţară?

În fiecare marţi, la ora 16.45, în direct la TVR 1, vorbim despre mediu şi oameni. În ediţia din 3 mai, prima a noului sezon „Inspiră România!”, am aflat informaţii despre piaţa energiei şi posibile surse de energii regenerabile la noi în ţară.

 

Echipa emisiunii „Inspiră România” - formată din Raluca Stroe Brumariu şi Cristina Dănilă, producători şi realizatori şi Ionuţ Gheorghe, moderator - ne propune pentru noul sezon subiecte de actualitate şi de interes pentru noi toţi.

Schimbările climatice şi poluarea au de mult timp efecte profunde asupra mediului şi vieţii noastre de zi cu zi. Războiul din Ucraina a dat peste cap şi piaţa energiei. Resursele energetice au devenit o problemă reală, facturile sunt din ce în ce mai mari. România are resurse suficiente de gaze, dar tot mai mult, generarea energiei din surse regenerabile devine o necesitate.

Energia solară este una dintre cele mai la îndemână. Sistemele fotovoltaice pot fi folosite atât de cei care locuiesc la casă, cât şi de locuitorii de la bloc. Din ce în ce mai mulţi oameni vor să îşi instaleze astfel de panouri, însă ori nu sunt bine informaţi, ori li se pare prea scump şi prea complicată procedura.

(w882)

Ce se întâmplă pe piaţa energiei în acest moment? Ce surse de energii regenerabile putem folosi la noi în ţară? Cât de avantajoase sunt sistemele fotovoltaice şi cum le putem achiziţiona? De câte tipuri sunt şi cât costă?... La toate aceste întrebări aflăm răspunsuri de la invitaţii ediţiei: Răzvan Nicolescu, fost ministru al Energiei; István-Loránt Antal, senator, preşedinte Comisia pentru Energie Senat; Dan Tudose, instalator autorizat de sisteme fotovoltaice şi Ana Otilia Nuţu, analist de politici publice în energie şi infrastructură Expert Forum. Pe 3 mai, de la 16.45, la TVR 1.

Înregistrarea emisiunii poate fi vizionată aici:

În fiecare marți, la ora 16.45, la TVR 1 încercăm să găsim împreună inspiraţia de a face lucruri bune pentru planeta care, deocamdată, este singura noastră casă. La „Inspiră România”, dezbatem alături de invitaţi specialişti subiecte fierbinți despre mediu, climă şi schimbări climatice.

FILM.TVR.RO

Logo

 
Oricât de atroce ar fi vremurile, umanitatea dăinuie. „Puterea binelui”, un documentar în premieră la „Ora Regelui”, pe TVR 1

Cu doar câteva zile înainte de 8 mai, Ziua Internațională a Crucii Roșii, la „Ora Regelui”, urmărim un documentar despre cea mai mare organizație ...

„Biografii necesare”. Costel Iacob: Eu m-am eliberat de volum şi am lucrat cu lumina. Pentru mine, sculptura nu este doar formă, ci şi mişcare, goluri, umbre, aer

La „Biografii necesare”, artista vizuală Ileana Ploscaru Panait discută cu sculptorul Costel Iacob: la TVR Cultural, duminică, 28 aprilie, iar la ...

„Actual regional”: Târgul de Paște

„Actual regional”: Târgul de Paște

publicat: Miercuri, 24 Aprilie 2024

În ediția de miercuri, 24 aprilie, a emisiuni „Actual regional”, vom dezbate în direct, alături de invitata noastră cele mai importante teme ce ...