loader
Foto

Galerie foto

La Cluj, studenții de la „Babeş-Bolyai” l-au așteptat pe Virgil Ianțu cu întrebări

După succesul din Alba Iulia, Caravana „Câștigă România!” a făcut următorul popas în Cluj-Napoca. Luni, 8 octombrie, Virgil Ianţu a continuat seria întâlnirilor cu studenții Universității „Babeş-Bolyai”, instituție de prestigiu din România.

 

Încă de la primele ore ale dimineții de duminică, în Cluj-Napoca s-a dat startul preselecțiilor „Câștigă România!”. Concurenții, unii veniți din Brașov, Turda, Târgu Mureș, Cisnădie și chiar Suceava, s-au arătat dornici să-și testeze cunoștințele de cultură generală. Printre ei s-a numărat și un tânăr din Suceava, student la Facultatea de Istorie-Filosofie la Universitatea „Babeş-Bolyai”, care a susținut testul de cultură generală chiar în ziua în care împlinea 20 de ani.

Nu au lipsit nici prietenii mai vechi, iar Ioan Mărginean, Ovidiu Ilișan și Radu Negruț, concurenți în cel de-al doilea sezon „Câștigă România!”, au vrut să afle când pot reveni.

„Am nevoie de o mașină nouă”, a spus un bărbat din Toplița. Mircea Nistor se prezintă ca fiind „unul dintre mulții ingineri care nu a apucat să-și practice meseria” și este profesor de tehnologie. El a adăugat că vrea să le demonstreze elevilor că dacă învață și au și cultură generală, poate fi și rentabil.

Surprinzătoare a fost și întâlnirea cu un tânăr pasionat de istoria României din Suceava. În vârstă de 31 de ani bărbatul, care este militar și, în curând, tată și-a consultat programul și a dat o fugă până la Cluj ca să nu rateze preselecțiile „Câștigă România!”.

(w882)

Întâlnire cu studenții Facultăţii de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării, din Universitățatea „Babeş-Bolyai”

Într-o atmosferă relaxată, cu glume și întrebări despre concursul de cultură generală difuzat de TVR 2, dar și despre culisele muncii în televiziune, numeroși studenți ai Facultăţii de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării, din Universitățatea „Babeş-Bolyai”, au răspuns prezent invitaţiei lui Virgil Ianţu.

Cunoscutul prezentator a fost întâmpinat de prof. univ.dr. Călin Emilian Hinţea, decanul facultății, iar tinerilor li s-au alăturat în Amfiteatrul 101 prof. univ. dr. Elena Abrudan, directorul Departamentului de Jurnalism, conf. dr. Andreea Mogoș și prof.univ. Ilie Rad.

„Performanța vine numai când te bucuri, așa că găsiți-vă o pasiune și transformați-o în job. Să ascultați de sfaturile celor din jurul vostru, dar contează ca deciziile să fie ale voastre”, i-a sfătuit Virgil Ianțu pe studenți. „Bucurați-vă că sunteți aici și că puteți să învățați și mergeți cu plăcere la examene. Nu uitați că un om educat nu poate păți nimic rău”, a mai adăugat gazda „Câștigă România!”.

Tinerii au aflat de la Virgil Ianțu câteva dintre secretele sale, care au fost momentele de cumpănă, dar și care sunt principiile după care își ghidează deciziile. S-a vorbit și despre divertismentul de calitate, precum concursul de cultură generală difuzat de TVR 2, dar și despre normalitatea programelor de televiziune.

Pentru cele mai frumoase întrebări, Virgil Ianțu a pregătit câteva cadouri: 10 premii constând într-o lucrare excepțională,„ISTORIA ILUSTRATĂ A ROMÂNIEI ȘI A REPUBLICII MOLDOVA”, o ediție care a văzut lumina tiparului cu prilejul apropiatului Centenar al Marii Uniri.

(w882)

FILM.TVR.RO

Logo

 
Despre naşterea Patriarhiei Române şi rolul pe care ortodoxia l-a avut în înfăptuirea Marii Uniri, într-o analiză „OMUL ŞI TIMPUL”

Duminică, 21 aprilie, de la ora 17:00, realizatorul Rafael Udrişte propune telespectatorilor TVR Cultural o dezbatere despre importanţa ...

„Ce se întâmplă cu filmul de animație?”, o dezbatere „CineSens”, cu Magdalena Stanciu

În cea de-a doua ediție a emisiunii „CineSens”, Magdalena Stanciu îi va avea ca invitați pe creatorii de film de animație Anca Damian, Radu ...

„Istoria literaturii române contemporane”. Alex Ștefănescu: Matei Călinescu a fost un lider de opinie al generației de după 1960

Între 15 și 21 aprilie, la „Istoria literaturii române contemporane”, TVR Cultural îi invită pe telespectatori să afle, de la regretatul critic ...