loader
Foto

Galerie foto

"Cap Compas": Lumea aparține celor curajoși | VIDEO

Echipa "Cap Compas" s-a alăturat celor curajoși și ajunge la Dryanovo, în Bulgaria. Sâmbătă, de la ora 12.30, la TVR 2.

 

T​urismul poate să devină o componentă importantă pentru devenirea identitară a Bulgariei în următorii ani. Nu cunosc o modalitate mai bună decât călătoria pentru a cunoaște istoria, tradiţiile, schimbarea locurilor oamenilor și obiceiurilor. În timpul oricărei călătorii putem chiar să invațăm  o mulțime de lecții, să  studiem atât  atracțiile locale,  limba vorbită de oamenii care ne devin megieși de o zi.

La urmă urmei, în orice călătorie, într-un fel sau altul, trebuie să  depășim temerile, să învățam să luăm o decizie și să ne concentrăm pe valorile spațiului vizitat, să descoperim noi resurse.

În liniștea naturii vedem cum trec zilele pe lăngă noi cu lucruri pe care le facem din obișnuiță sau le programăm în conformitate cu năzuințele noastre de a fi liberi.

Ivanovo este primul popas al echipei. Bulgaria, este o țară care ascunde numeroase frumuseți neștiute și împărtășește o istorie pe alocuri comună cu a noastră.

(w882)

În apropierea satului Ivanovo natură s-a întrecut pe sine în a crea un tablou perfect pe malurile stâncoase ale râului Lom. Mergem apoi în Veliko Tarnovo pentru a descopri biserica unde au fost aduce moaștele Sfintei Filofteia.

Ne continuăm drumul spre un alt loc al isihasmului bulgăresc și ajungem la Mănăstirea Arhanghel Mihail, aflată la 30 de km de orașul Veliko Tărnovo și la 5 km de micul oraș Dryanovo.

(w882)

În zonă sunt rămășițe din vechile culturi atât din perioada neolitică, cât și din epoca bronzului, precum și din timpurile antice, când aceste zone erau locuite de traci.

Timpul nu se poate rupe de realitatea pe care oamenii o construiesc între hotarele sale, nu poate decât să despartă vremurile unele de altele pe spirală istoriei și nici nu poate fi singur în sine însuși că realitate fizică sau imaterială.

Regiunea Dryanovo a fost casă și refugiu pentru  oameniI  care au trăit în  epocile cunoscute ale tranziției umane, de la paleolitic până în prezent.

(w882)

Fotogramele unui fluid de viață necontenit te poartă rapid pe cărări bătătorite de pașii celor curajoși.

***
Producător Elena Dinu

FILM.TVR.RO

Logo

 
A doua Românie: O pledoarie pentru digitalizarea sănătății

Joi, 28 martie, invitata Corinei Dobre la ”A doua Românie” a fost Teodora Popa, o tânără cercetătoare din Londra specializată în genetică, care ...

Pictorul Alexandru Rădvan, la „Biografii necesare”: Tot timpul mi-am tăiat punţile din spate. Ca să nu mă mai pot întoarce

Pictorul Alexandru Rădvan este primul invitat al celui de-al treilea sezon „Biografii necesare”, emisiune realizată de artista vizuală Ileana ...

Despre mătuşi fabuloase şi secretele cafelei, la

Cele mai apreciate programe ale TVR 2 au pregătit ediţii în premieră. La „Istorii de bun gust”, fiecare poveste se leagă şi de un secret culinar. ...