loader
Foto

Galerie foto

Campania „Oamenii Deltei” disponibilă online pe TVR+

Din 2008 până în 2012, TVR a derulat campania „Oamenii Deltei”, având ca obiectiv amenajarea dispensarului din Maliuc şi a şcolii din Letea. Reportajele, interviurile şi investigaţiile realizate atunci sunt disponibile, exclusiv online, numai pe TVR+.

 

Despre Delta Dunării şi viaţa oamenilor ei s-a vorbit întotdeauna cu detaşare: „ce natură frumoasă şi sălbatică”, „ce bine e aici, departe de civilizaţie”, „oamenii ăştia care şi-au păstrat candoarea, chiar în sărăcia lor”, „dacă nu ar fi aşa sălbatică zona asta, aici m-aş muta să trăiesc”.

Altfel spus, să trăieşti ca oamenii Deltei este o experienţă care bucură omul civilizat, îl relaxează, însă numai pentru un timp scurt, pentru un concediu. Dar să simţi viaţa oamenilor din Deltă devine un disconfort teribil, iar problemele lor ajung subiect exotic de discuţie în câte un restaurant luxos din Bucureşti, Braşov sau Constanţa.

Mult din ceea ce este pentru noi o absenţă pe lista normalităţii, pentru oamenii Deltei reprezintă un firesc al vieţii. Cu toate acestea, nu pot trece nici ei peste lipsa unui mediu normal, elementar, de educaţie pentru copiii lor.

Exotismul Deltei este folosit din plin în mass-media de la noi, este speculată fiecare ciudăţenie a acestei zone, speculaţie din care oamenii locului au prea puţin de câştigat. Prin acest proiect, tocmai acest lucru urmărim: să răsplătim (sic!) puţin beneficiile pe care le avem când venim în sălbăticia Deltei Dunării.  Într-o ultimă instanţă, oamenii aceştia dau viaţă acestor locuri, despre ei povestim, pe ei îi filmăm şi îi fotografiem, lor le luăm interviuri. Fără ei, am avea doar păsări şi peşti, câteva animale, canale, nisipuri şi stuf.

Locuitorii  Deltei glumesc spunând că micuţa lor urbe este în realitate o metropolă care are şi o suburbie. Această suburbie este satul Cardon, cu numai 30 de locuitori, situat la aproximativ 10 kilometri, pe malul drept al canalului Sfistofca.

Realizator: Elena Dinu

Ediţiile pot fi urmărite pe TVR+ aici.

Antonel Pocora, fostul primar al comunei C. A. Rosetti, actualmente viceprimar, de care aparţine adminstrativ acest sat, spune că, dacă ar exista cadre didactice, ar putea redeschide această şcoală chiar dacă, deocamdată, în localitate sunt doar cinci copii care ar putea să-i frecventeze cursurile.

„Redeschiderea şcolii i-ar putea determina pe cei care deţin proprietăţi în Cardon să revină definitiv aici. Satul are perspective să-şi dezvolte activităţile turistice pentru că este foarte aproape de Sulina şi beneficiază de un peisaj mirific. Ştiu că multe familii tinere provenite din Cardon, aflate acum în Tulcea sau în Sulina, ar reveni în satul de baştină pentru a face afaceri turistice. Au dificultăţi cu mersul copiilor la şcoală pentru că aceştia ar trebui să facă naveta 10 kilometri pana la Sulina sau la C.A. Rosetti”, a spus fostul primar la vremea realizării acestei campanii.

Delta Dunării şi oamenii acestor locuri se bucură de cele dintâi raze de soare care ating pământul românesc la fiecare început de zi. Aici a fost rânduit ca prin eforturile Televiziunii Române şi al Fundaţiei Casiana să fie pusă din nou piatra de temelie pentru speranţele oamenilor, iar asta s-a petrecut în 2009.

**

Delta...ne-am obişnuit să o privim ca pe locul vacanţelor noastre. Dacă ştii să înoţi şi nu-ţi pasă de ţânţari, e totul în ordine. După preferinţe şi bani îţi alegi durata şi locul sejurului. Apoi te laşi răsfăţat de soare şi încântat de apă, păsări, canale tăcute şi maluri. Delta este o fiinţă vie, în stare să-ţi cânte pe suflet orice emoţie.

La întâlnirea cu Delta rămâi, însă, veşnicul spectator şi excursionist. Pentru tine vor conta turismul, vânătoarea, festivalurile, vacanţele. Delta, însă, nu e protejată: dispar păsările, se rod malurile şi apa sărată pătrunde pe canale. Delta moare încet, dacă nu intervenim să o salvăm alături de locuitorii ei.

FILM.TVR.RO

Logo

 
Reporter special - Matematica în universul adolescenței | VIDEO

Joi, 18 aprilie, de la ora 18.30, la TVR Iași, am vorbit despre voință, perseverență și perfomanță în școala românească.

Documentarul „Totul nu va fi bine”, despre efectele accidentului nuclear de la Cernobîl asupra unei generații, în 25 aprilie, la TVR Cultural. Filmele săptămânii

Între 22 și 28 aprilie, TVR Cultural le propune telespectatorilor dramele „Pielea” (1981) și „Anii noștri de glorie” (2020) și documentarul ...

Mădălina Dobrovolschi şi Bogdan Muzgoci, gazdele campaniei „Omul anului” la TVR

Din 25 aprilie, în fiecare joi, de la ora 18.00, la TVR 1, Mădălina Dobrovolschi şi Bogdan Muzgoci ne prezintă câte două reportaje-portret ale ...