loader
Foto

Bronz pentru echipa de gimnastică a României, aur pentru TVR la audienţe

Peste un milion de români au urmărit la TVR 1 finala pe echipe la gimnastică din cadrul JO 2012

 

După finala pe echipe, la care gimnastele noastre au adus României o nouă medalie, elevele Marianei Bitang şi ale lui Octavian Belu îşi evaluează performanţele şi se gândesc la probele care urmează. Reporterii TVR au aflat care este starea de spirit a echipei noastre după bronzul obţinut marţi seară, când peste un milion de români au stat cu sufletul la gură în faţa micului ecran, aducând poziţia de lider de audienţă pentru TVR 1.

„O medalie de bronz este pentru fiecare o realizare, nu neapărat un succes. Succesul este dat de medalia de aur. Cu Larisa în formă maximă, ne-am fi bătut la locul doi. Nu văd cum am fi putut trece peste echipa Statelor Unite. Este bine că suntem pe podium, că existăm în competiţia pe echipe", comentează Octavian Belu evoluţia fetelor noastre. „În fiecare dimineaţă mă trezesc şi mă întreb cum putem să le batem pe americance, pe chinezoaice şi pe rusoaice; e foarte greu; gândiţi-vă ce arie de selecţie au aceste ţări", a mai spus antrenorul, conştient că pentru România e din ce în ce mai greu să-şi facă echipă, dar şi că revenirea Cătălinei Ponor a însemnat foarte mult pentru reprezentativa noastră: „Nici nu vreau să mă gândesc unde eram dacă nu revenea Ponor. Am scăpat onorabil după această competiţie", a continuat Belu pentru TVR.

La rândul său, Sandra Izbaşa analizează şi ea situaţia, în condiţiile în care s-a aflat echipa noastră: „Nu ştiu dacă se putea mai mult, având în vedere că nu ne-am putut baza pe Larisa. Ne-am dorit din suflet să ieşim din sală cu capul sus", declara gimnasta la coborârea de pe podium. În ceea ce priveşte finalele de individual compus şi pe aparate în care va mai evolua, Sandra e realistă: „Nu mă gândesc la aur, mă gândesc să-mi fac exerciţiile cât mai curat. E foarte greu să prind o medalie, pentru că plec din start cu două puncte minus din cauza paralelelor, însă mă străduiesc să fiu acolo în notă”, mai spune ea.

Emoţia finalei a fost trăită la mare intensitate şi de românii care au privit competiţia în faţa micilor ecrane. Timp de două ore, în intervalul 18.29-20.26, când finala pe echipe a fost transmisă în direct la TVR 1 şi TVR HD, postul TVR 1 a fost din nou lider de audienţă. În medie, la nivel naţional, 1.015.000 de telespectatori au urmărit evoluţia fetelor noastre la TVR 1, ceea ce corespunde unui rating[1] mediu de 5,3% şi unei cote medii de piaţă[2] de 17,5%. Şi la nivel urban, TVR 1 a fost lider de audienţă pe momentele tensionate ale gimnastelor. Cu un rating de 6,7% şi o cotă medie de piaţă de 19,3%, adică o medie de 705.000 de telespectatori, TVR 1 a întrecut toate celelalte posturi de pe piaţă pe intervalul amintit. Vârful de audienţă s-a înregistrat pe finalul transmisiunii în direct, la ora 20.22, când nu mai puţin de 1.596.000 de telespectatori ai TVR 1 erau cu sufletul alături de cele cinci fete din echipa României (rating 8,4% şi share 24,2% la nivel naţional); dintre aceştia, 1.069.000 se situau în mediul urban (rating 10,2% şi share 26,3%).

Următoarele competiţii în care le vom putea vedea pe gimnastele noastre vor fi joi, 2 august, când Sandra Izbaşa şi Larisa Iordache vor evolua în finala de individual compus, iar pe 5, 6 şi 7 august, Cătălina Ponor, Sandra Izbaşa şi Laura Diana Bulimar vor reprezenta România în finalele pe aparate la bârnă, sol şi sărituri. Toate probele vor fi, de asemenea, transmise în direct de Televiziunea Română.

Din 27 iulie, TVR transmite Olimpiada în direct, prin canalele sale TVR 1, TVR 2, TVR 3 şi TVR HD, dar şi pe jo2012.tvr.ro[3], site-ul românesc oficial al Jocurilor Olimpice de la Londra.

 

*** TVR este principala televiziune care transmite Jocurile Olimpice de la Londra *** TVR este locul unde putem vedea toţi sportivii români în competiţie *** TVR este singura televiziune care a susţinut România la Jocurile Olimpice, de-a lungul timpului.

Jocurile Olimpice se văd la TVR

În mod tradiţional, Televiziunea Română oferă cele mai importante competiţii sportive pentru români. TVR a început difuzarea Jocurilor Olimpice în 1964, cu ediţia desfăşurată la Tokio.

Anul acesta, TVR transmite, pe posturile TVR 1, TVR 2 şi TVR 3, un număr record de ore – aproximativ 400, cărora li se vor adăuga cele aproape 300 de ore de Jocuri Olimpice difuzate la calitate înaltă, pe TVR HD (transmisiuni live, simultan cu celelalte canale sau înregistrări), precum şi rezumate, studiouri şi Buletine Olimpice. Toate competiţiile din cadrul JO 2012 la care iau parte sportivi români se văd la TVR.

Anul acesta, TVR a lansat site-ul românesc oficial al Jocurilor Olimpice de la Londra,www.jo2012.tvr.ro, unde românii pot urmări live competiţiile şi unde pot rămâne conectaţi non-stop la atmosfera Olimpiadei. Imaginile de arhivă cu sportivii români participanţi la Jocurile Olimpice pot fi văzute online în exclusivitate pe platforma video a Televiziunii Române –www.tvrplus.ro.


[1] Rating (RTG%) reprezintă numărul mediu de telespectatori pe minut ai unei emisiuni (sau interval orar) difuzată de o staţie TV. Ratingul poate fi exprimat în cifre absolute (mii telespectatori) sau ca procent din universul targetului analizat.

[2] Cotă de piaţă (Market Share – SHR%) reprezintă raportul procentual dintre numărul mediu de telespectatori (RTG%) ai unei emisiuni (sau interval orar) de la o staţie TV şi numărul mediu de telespectatori de pe toate staţiile TV, calculat pentru acelaşi interval orar (sau emisiune).

[3] TVR, în calitate de official broadcaster al Jocurilor Olimpice de la Londra, are dreptul de a difuza online competiţiile din cadrul acestui eveniment numai pe teritoriul României. Prin urmare, transmisiunile în direct de pe jo2012.tvr.ro pot fi accesate doar din interiorul ţării.

FILM.TVR.RO

Logo

 
Reporter special - Matematica în universul adolescenței | VIDEO

Joi, 18 aprilie, de la ora 18.30, la TVR Iași, am vorbit despre voință, perseverență și perfomanță în școala românească.

„Înapoi la argument”: Dialogurile lui H.R. Patapievici cu Andrei Pleșu și Radu Paraschivescu (2007), redifuzate la TVR Cultural

Între 15 și 19 aprilie, TVR Cultural redifuzează dialogurile lui Horia Roman Patapievici cu Adrian Papahagi, Teodor Baconschi, Dan Burlac, Radu ...

„M-am făcut actriță ca să scap de plictiseală”! Cerasela Iosifescu e invitata Marinei Constantinescu la „Nocturne”

Dezarmant de sinceră. Şi talentată. Şi rebelă. Actriţa Teatrului Nottara, Cerasela Iosifescu, vine la „Noctune”, pe TVR 1. Despre iubiri pe ...