loader
Foto

„Biografii de ţinut minte”....la Londra

Miercuri, 7 decembrie, de la ora 21.00,  la TVR Internațional și pe TVR+ este prezentată povestea lansării documentarelor TVRi dedicate sopranei Nelly Miricioiu şi violonistului Remus Azoiţei.

 

Ediţia este disponibilă online pe TVR+.

Ȋn apropierea Zilei Naţionale, TVR Internațional, în parteneriat cu Institutul Cultural Român din Londra, a celebrat două personalităţi marcante ale culturii române, lideri ai comunităţii româneşti din Marea Britanie - celebra soprană Nelly Miricioiu şi renumitul violonist şi profesor Remus Azoiţei.

Evenimentul, organizat la sediul Institutului din cunoscutul cartier londonez Belgravia, a fost prilejuit de lansarea proiectului TVR Internaţional „Biografii de ţinut minte”, o serie de portrete dedicate marilor români care trăiesc în afara graniţelor ţării. Seara a cuprins, pe lângă întâlnirea cu cei doi extraordinari muzicieni care împart scena pentru prima oară în carieră, proiecția în premieră mondială a celor două documentare.

Nelly Miricioiu

În seara aceasta a fost încă un pas în care mi-am simțit eliberat sufletul românesc și pot din nou să mă întorc în totalitate la ceea ce mama m-a făcut, ROMÂNCĂ.

(w882) Nelly ICR

Remus Azoiței

Eu cred că două lumi diferite, vocal și instrumental, s-au întâlnit pe această scenă, mai mult decât atât, două generații diferite, dar cumva cu același miez românesc.

Dorian Branea, director ICR Londra

Evenimentul de lansare a celor două documentare este doar începutul unei colaborări de nivel înalt, între ICR Londra și TVR Internațional, două instituții care au aceeași menire, de a promova valorile românești.

(w882) Branea si

Marius Constantinescu, realizator de documentare

M-a bucurat că a fost o recunoaștere a valorii pe care Televiziunea Română poate să o arate, poate să o demonstreze, m-a bucurat că a fost o recunoaștere a valorii pe care artiștii români o au și care este indiscutabilă și iată că, pentru o seară și poate nu doar pentru o seară, am avut un limbaj comun.

Cristina Leorenţ, director TVR Internaţional

Mă mândresc cu mica echipă TVR Internațional și mă bucur că proiectul ”Biografii de ținut minute” este apreciat și a fost atât de bine primit de public. Am văzut pe chipul invitaților prezenți în sala de spectacole a ICR Londra, încântare, respect și prețuire.

(w882) Cristina I

E.S. Dan Mihalache, ambasadorul României la Londra

Alături de mulți prieteni ai României, i-am sărbătorit pe soprana Nelly Miriciou și pe violonistul Remus Azoiței, doi muzicieni excepționali, cărora TVR Internațional le-a dedicat două documentare-portret, realizate de Marius Constantinescu, ca parte a Seriei „Biografii de ținut minte”, prezentate la Londra în premieră mondială. Prețuim în Nelly și Remus nu numai două nume importante ale muzicii românești sau o tradiție muzicală românească de prim rang sau doi minunați profesori. Pentru mine, ei mai reprezintă chipul adevărat al comunității românești din Marea Britanie, din care nu lipsesc carierele deosebite și poveștile de succes.

(w882) Dan Michal

(w882) Grup

Foto: Alex Coman Photography

***

Apreciată la superlativ atât pentru calitățile sale vocale, cât şi pentru talentul actoricesc, Nelly Miricioiu este una dintre puținele artiste complete ale zilelor noastre. Vastul său repertoriu se întinde de la Mozart și bel canto până la Verdi, Puccini sau opera italiană modernă, trecând prin compozitorii ruşi şi francezi. După debutul fulminat de la Covent Garden în rolul Nedda din „Paiaţele”, în 1982, şi după apariția la fel de eclatantă de la Scala, în rolul Luciei de Lammermoor, Nelly Miriciou a cântat în toate marile opere ale lumii, lucrând cu dirijori şi regizori faimoși. Rămân de neuitat rolurile sale Tosca, împreună cu José Carreras, Jose Cura, Neil Schicoff, Mimi, cu Placido Domingo, și Violetta, cu Franco Bonisolli şi Roberto Alagna. Cariera sa continuă cu un bogat program concertistic, dar și cu o prodigioasă activitate de mentorat în cadrul Programului „Jette Parker” pentru tineri artişti al Operei Regale Covent Garden.

(w882) Nelly ÅŸi

Violonistul Remus Azoiţei, descris de The Strad ca „un virtuoz lipsit de inhibiții, cu suflet și o tehnică fabuloasă”, este absolvent al Conservatorului din Bucureşti la clasa lui Daniel Podlovski și fost bursier al renumitei Juilliard School din New York, unde a studiat cu Dorothy Delay, Masao Kawasaki şi Itzhak Perlman. A concertat de-a lungul anilor în săli prestigioase precum Carnegie Hall din New York, Concertgebouw Amsterdam, Salle Cortot Paris, Konzerthaus Berlin, St Martin-in-the-Fields şi Wigmore Hall din Londra, Teatro La Fenice din Veneţia, Auditorio Nacional Madrid sau Wiener Konzerthaus. Este profesor de vioară la Academia Regală de Muzică din Londra, director artistic al Societății Enescu din Marea Britanie și colaborator apropiat al Institutului Cultural Român din capitala britanică.

(w882) Azoiţei

***

Emisiunea poate fi urmărită pe TVR+ atât LIVE, cât și după difuzare.

De asemenea, emisiunea poate fi vizionată pe tabletă sau mobil.

Descărcați aplicaţiile TVR+ pentru IOS și Android!

FILM.TVR.RO

Logo

 
Documentarul „Totul nu va fi bine”, despre efectele accidentului nuclear de la Cernobîl asupra unei generații, în 25 aprilie, la TVR Cultural

Între 22 și 28 aprilie, TVR Cultural le propune telespectatorilor dramele „Pielea” (1981) și „Anii noștri de glorie” (2020) și documentarul ...

România - hub universitar important în domeniul învăţământului medical

La  emisiunea cu titlul inspirat din Constituţie, „Articolul VII" - Românii din străinătate, s-a discutat despre deficitul de personal din ...

Oricât de atroce ar fi vremurile, umanitatea dăinuie. „Puterea binelui”, un documentar în premieră la „Ora Regelui”, pe TVR 1

Cu doar câteva zile înainte de 8 mai, Ziua Internațională a Crucii Roșii, la „Ora Regelui”, urmărim un documentar despre cea mai mare organizație ...