La TVR 3, sâmbătă 11 aprilie 2020, la ora 7:00, 16:30 și 22:30, ați urmărit episodul 37 din „Spectacolul lumii”.
„Spectacolul lumii” a fost pentru scriitorul Ioan Grigorescu un proiect de o viață. Un proiect care l-a purtat pe toate meridianele lumii, călător neobosit și totodată călăuză pentru spectatorii săi, spectatorii Televiziunii Române.
Nouă, celor care eram tineri prin anii ’90, ni se deschidea o fereastră spre lumea cea largă pe care încă nu ne permiteam s-o descoperim cu ochii proprii... Dar ce ferestre unice spre lume, spre civilizație și cultură universală, trebuie să fi deschis acest serial cu un sfert de veac mai devreme, în anii în care generații întregi nu puteau nici măcar visa să viziteze Italia sau Japonia...
Întors din Polonia, unde a reprezentat aproape șase ani România ca ambasador, Ioan Grigorescu se dedică în totalitate continuării acestui proiect, la serviciul public de televiziune. Era visul lui, de a povesti telespectatorilor noștri despre locurile pe care le descoperise între timp, și în ciuda faptului că nu mai era tânăr, în anii ce au urmat ne-a dăruit peste 200 de episoade.
Episodul pe care l-am vizionat sâmbătă, 11 aprilie - Beirut – vedere din balcon - face parte dintr-o călătorie în Levant, în care Ioan Grigorescu și-a călăuzit spectatorii în vara anului 2000. Din primul „sezon”, cum l-am fi numit astăzi, al „Spectacolului lumii”, ediția 1999-2005, face parte o serie de opt episoade consacrate Libanului. Și dacă majoritatea călătoriilor de 28 de minute la care Ioan Grigorescu ne-a invitat în acea vară încep și se încheie în celebre situri arheologice, la Baalbek, Sidon sau Byblos, de data aceasta autorul alege să privească Spectacolul Lumii din... balcoanele Beirutului, cu vedere către frumusețea lumii și totodată către brutalitatea istoriei.
Cu afecțiune, cu înțelegere, cu o vastă cultură și un condei măiastru, Grigorescu schițează istoria multimilenară, administrația originală, dar și viața de zi și de noapte a unei metropole de mare anvergură economică și culturală, plină de viață și mai ales de dragoste de viață.
’’Beirutul este un oraș paradoxal, un oraș uluitor. Dintre toate fostele așezări feniciene, lui i-a fost dat să devină metropola de frunte a Libanului, ajungând în zilele noastre un adevărat Megalopolis. O aglomerație urbană desfășurată pe coline care coboară domol până pe țărmul Mediteranei, alcătuindu-se într-un uriaș amfiteatru. Scena e însăși marea, cu necuprinsul ei.
Un oraș incredibil. De atâtea ori i-a fost dat să se afle în fața propriei neființe, încât supraviețuirea lui pare de necrezut. Alte orașe mor ca oamenii, încet, de bătrânețe sau de boală lungă, ori năprasnic, în accidente, în războaie. Cu 25 de ani în urmă, părea că Beirutul se va sufoca în propria sa ruină. Dar nu s-a lăsat. Nu a vrut să se lase. S-a scuturat de moloz și s-a reîntrupat din sine ca pasărea Phoenix. Acum se reconstruiește cu o temeritate și cu un avânt rar întâlnite.” - Ioan Grigorescu
Cristina Oancea
