Dimensiunea fraudei în obţinerea ajutoarelor sociale de la primării se dovedeşte tot mai mare pe măsură ce autorităţile extind verificările.
Au fost controlate mai bine de jumătate din primăriile din ţară, iar rezultatele sunt îngrijorătoare: un sfert din dosarele analizate sunt în neregulă, iar plăţile au fost suspendate. Economia făcuta astfel la bugetul asigurărilor sociale este de aproximativ 500 de pensii medii. Autorităţile au găsit şi mii de dosare de handicap în neregulă.
Din mai până acum, echipele de control au verificat dosarele privind venitul minim garantat din peste 1700 de primării. În peste un sfert din cazurile analizate, cei asistaţi social primeau banii ilegal. Le lipseau documente esenţiale din dosar, precum cele care atestă că n-au din ce trăi sau că nu şi-au găsit de lucru. În multe cazuri, lipseau anchetele sociale, obligatorii din 6 în 6 luni. Unii aveau doar cererea pentru ajutorul social. Alţii nu-şi făcuseră orele de muncă în folosul comunităţii.