Inima reginei Maria, plimbată între Balcic şi Bran, a făcut ultimul drum în 1970. După ce mormântul din Bran a fost profanat de comunişti, iar inima a fost scoasă de acolo, autorităţile au decis să o aducă la Bucureşti.
De 37 de ani, inima reginei zace într-o cutie, într-un depozit al unui muzeu, în timp ce familia regală şi brănenii o revendică şi cer ca aceasta să se întoarca în mormântul de la Bran.
Sursa: Jurnalul TVR