| |
|
marţi, 10 noiembrie 2009, ora 13:35 |
|
|
|
|
 A murit Gheorghe Dinică
Actorul s-a stins din viaţă la spitalul Floreasca, în jurul orei 13.00, în urma unui stop cardiac, a declarat, pentru Agerpres, dr. Bogdan Opriţa, purtătorul de cuvânt al unităţii sanitare.
Aseară, Gheorghe Dinică a fost operat, dar dimineaţă starea i s-a înrăutăţit. Gheorge Dinică a fost internat în spital pe 22 octombrie, la terapie intensivă, cu stare generală alterată. A fost intubat şi dializat. În primă fază, el a avut o infecţie la plămânul stâng, care s-a extins şi la cel drept, actorul fiind diagnosticat cu bronho-pneumonie. Afecţiunea s-a complicat. Gheorghe Dinică s-a născut la Bucureşti pe 1 ianuarie 1934 şi a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică Ion Luca Caragiale (1961). IN MEMORIAM GHEORGHE DINICĂ TVR Cultural va difuza marţi seară, de la ora 20.45, piesa de teatru ...Escu!, de Tudor Muşatescu, ce îi are în distribuţie pe: Gheorghe Dinică, Iarina Demian, Victoria Mierlescu, Florin Scănătescu, Rodica Sanda Ţuţuianu, Amza Pellea, Niculescu-Cadet, Florin Vasiliu, Rodica Popescu, Bogdan Muşatescu, Petre Gheorghiu-Goe, Virgil Platon, Mircea Stroe şi mulţi alţii. Tot marţi seară, de la ora 22.00, TVR 1 a programat emisiunea Eugeniei Vodă - Planeta Cinema, dedicată lui Gheorghe Dinică. Miercuri, 11 noiembrie, de la ora 12.15, TVR 1 transmite în reluare emisiunea în care Eugenia Vodă l-a avut ca invitat de regretatul actor, iar de la ora 21.25, la TVR Cultural, telespectatorii vor putea revedea ediţia emisiunii Garantat 100%, în care Cătălin Ştefănescu a stat de vorbă cu Gheorghe Dinică. Miercuri, 11 noiembrie, de la ora 22.10, TVR 1 va difuza Prin cenuşa imperiului, filmul semnat de Andrei Blaier, ce îi are în distribuţie pe: Gheorghe Dinică, Gabriel Oseciuc, Cornel Coman, Irina Petrescu, Elena Albu, Ştefan Sileanu.
|
|
|
| Comentarii (29) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
foarte dureros!maestrul o sa ne lipseasca la fel ca toti marii actori ai scenei romanesti si ecranului care ne-au parasit si inca ne lipsesc,dar ceea ce este mai trist ,este faptul ca, draga tvr,asteptati un astfel de moment tragic pentru a omagia un artist care in timpul vietii l-ati lasat sa stea pe margine si sa fie ignorat in timp ce fel de fel de mascarici cu pretentii de actori apareau pe micul ecran murdarind cu atitudinea plina de parvenitism locul unde multi mult prea buni si talentati ne-au adus alinare sau zambetul pe buze cu simplitate ,bun gust si mult respect pentru oameni! • antigona 11-11-2009, ora 10:04 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
TVR ii \"aduce un pios omagiu\" dupa ce l-a marginalizat complet de pe micrul ecran in timp ce ne ranea auzul si vazul cu filme \"noi\" in ciuda miilor de proteste scrise sosite de pe tot mapamondul ! Rusine TVR ! S-a dus inca un mare artist roman spre bucuria celor care ne ruineaza de 20 de ani si ne servesc non-valoare crasa in valuri fara masura. Dumnezeu sa-l ierte si sa ne razbune din ceruri, caci noi parca nu mai avem forta sa luptam contra strainilor din Tara !! • Kanata 11-11-2009, ora 06:59 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Era exponentul viu al farmecului unei Romanii care deja nu mai exista;modestia si spiritul sau autentic de roman au impiedicat orice comparatie cu mari actori americani precum Robert de Niro-era UNIC;datorita profesionalismului si talentului sau am avut sansa de a cunoaste o gama larga de personaje-mie personal mi-a placut mult Stanica din \"Enigma Otiliei\"-interpretat in filmul respectiv.Niciodata nu ne vom putea obisnui ca marile minuni nu dureaza o vesnicie ci ne sunt alocate doar uneori cu portia...Dumnezeu sa-l odihneasca! • DaliaS 11-11-2009, ora 06:50 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
de ce nu i-mi vad comentariu de ce il opriti? • chicago 11-11-2009, ora 05:39 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
omu o drecut de la boeri la comunisti si de la comunisti la democratie plina de hoti si ne clara astea este durere pentru un om find ca ii sghimbi driectia de veata.lumea so obisnuit cu el o crescut cu el si so dus la dumnezeu sau lo luat dumnezeu sa nu mai sufere printre noi.acolu sus este mult mai bine cu dumnezeu nu te jcneste nimene nici nu iti este foame nici nu iti doresti multe ca pe pamint esti in mina lui dumnezeu.cei care lati iubit sau care vati obisnuit cu el o sa muriti si voi si o sa vaduceti linga el si acolu o sa stati tot timpu cu el nu o sava m-ai disparta nimenea.acolu este veata lunga.pe astea care nu va ea dumnezeu acuma valasa domnu sa va ghinuiti mai mult pe pamiunt si o sa dati socoteala in fata lui dumnezeu mai ales politiceni care nu face clar democratiea in ori ce caz stiu sigur ca nu luat nimica cu voi.corpu este un gunoi sa raneste gindaci cu el ear spirutu pleaca sus.asa ca m-ai bine sa te arda focu de cit sa profite gindacei de corpu tau acuma nu mai tirziu? pe ce care au averi mari • chicago 11-11-2009, ora 05:36 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Dumnezeu sa l odihneasca , nu credeam ca va muri acum , dar uite ca s a dus la fel ca si Stefan Iordache, repede ,ieri citeam ca l au operat si speram ca va fi bine ,cum m ai spunea altcineva in comentariu ce fac medicii de imediat intr o luna citim de un artist ca este bolnav si apoi gata s a si stins.Sa ti fie tarana usoara maestre • silvia 11-11-2009, ora 04:43 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Nea Gicà, ai stins toate sondele si cargourile incendiate, da\' acu\' te-ai stins matale nasule precum si flacàra sperantei cà teatrul si cinematograful românesc vor renaste din cenusa imperiului mediocritàtii • vn 11-11-2009, ora 00:22 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
E greu de conceput viata fara inegalabilul actor care a fost Gheorghe Dinica.Dumnezeu sa-l ierte! • liana 10-11-2009, ora 23:22 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Dumnezeu sa-l odihneasca in pace! • XXX 10-11-2009, ora 23:04 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Oare cand vom mai vedea filme romanesti de calitate cu actori romani de talia d-lui Dinica(nici macar pe cele vechi nu vreti sa le dati in reluare), in schimb se gaseste spatiu tv ptr a programa toate pornografiile si ororile americane, sau telenovelele! Dumnezeu sa-l ierte pe d-l Dinica-si-a facut meseria cu cinste,modestie si demnitate! va ramane un exemplu ptr generatii la rand de romani! • marian deac 10-11-2009, ora 22:50 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Ne doare cand ne mor parintii pre devreme . d-zeu sa-l odihneasca. • jardel 10-11-2009, ora 20:09 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Dumnezeu sa-l odihneasca,a mai pierit un mare actor,un actor care poate nu va fi egalat niciodata! • livia 10-11-2009, ora 19:22 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Dumnezeu sa-l primeasca la ceruri ca merita din plin. Am murit un mare actor , suntem mai putini si, o , Cerule,mult mai saraci!!! • alina 10-11-2009, ora 18:32 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Un actor GENIAL! Imi pare atat de rau incat de cand am aflat nu imi pot reveni! Nici eu nu mai sunt in tara de ceva ani si urmaresc de departe, cum se duc pe rand pe rand actori absolut INCREDIBILI care au ramas cunoscuti la nivel national doar pentru ca asa cum spune Malaele intr-o poezie; \" ...a plecat un tren din gara, insa eu, noi, l-am cam pierdut!\"
Ma plec adanc in fata artistului si omului Gheorghe Dinica si il plang impreuna cu toti care l-au iubit! Ina • Ina 10-11-2009, ora 18:31 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
nu exista rol care sa nu-mi fi placut, sa nu-l fi savurat, indiferent de registru, de la comedie pana la drama, mai amplu sau mai restrins, in rol principal sau secundar. si in rolul vietii a fost extraordinar • 10-11-2009, ora 17:51 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
a mai cazut o stea ...ne-a mai parasit inca un geniu . condoleante familiei, gheorghe dinica ne va lipsii la fel ca si toma ,amza ,iordache ... • alina 10-11-2009, ora 17:42 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
O sa ti simtim enorm lipsa Maestre ,faci parte din vietile noastre • român 10-11-2009, ora 17:35 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Dumnezeu sa il ierte. Mare pierdere. Trebuiesc funerari nationale. • 10-11-2009, ora 17:30 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
O sa ne fie tare dor, maestre! • Pop 10-11-2009, ora 16:29 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
O pierdere fizica de care nu putem sa ramanem indiferenti.Un mare om in toate sensurile.Poate ca in suntem limitati de saracia cuvintelor pentru a descrie aceasta personalitate.De aceea ma rezum la a spune doar ca sufletul lui sa-si gaseasca odihna mult meritata. Dumnezeu sa-l aiba in paza!Sincere condoleante familiei! • T.I. 10-11-2009, ora 16:21 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Dumnezeu sa-l odihneasca! Condoleante familiei indurerate! Teatrul si filmul romaneasc si-a mai pierdut o stea de pe bulevardul sau. Acum ea va straluci alaturi de Stefan Iordache, Adrian Pintea, Amza Pelea , Toma Caragiu si multi altii pe o alta scena inaripata. • claudia s 10-11-2009, ora 15:49 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Dumnezeu sa-l odihneasca-n pace.Ne raman filmele si rolurile pe care el le-a jucat.Pacat mare pacat pt el si pt toate stelele noastre care s-au dus • Gabi 10-11-2009, ora 15:43 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
NUUUUU !!!!! NU POT SA CRED!)))) CE I-AU FACUT LA SPITAL? AU SPUS ACUM CATEVA ZILE CA SI-A REVENIT,ACUM A MURIT?))))) NICI NU SUNT IN TARA SA-L MAI POT VEDEA PTR.ULTIMA DATA MACAR... CE I-AU BAGAT IN CORP? ATATA OTRAVA DAU STRAINII ROMANILOR SI SPUN CA SUNT MEDICAMENTE NUMAI BUNE, APROAPE PTR.ORICE FEL DE BOALA SI NOI ACCEPTAM SI NE COMPORTAM CA NISTE CATELUSI GATA DE ORICE LECTIE SPUSA DE DRESORUL LUI..NU POT SA CRED CA NU MAI EXISTA NICI EL ACUMA...SA SE ODIHNEASCA IN PACE.. • . 10-11-2009, ora 15:22 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Prea devreme a plecat dintre noi. Un om si un actor cu o personalitate si prezenta scenica care au fascinat admiratorii. Atat vocea cat si figura si rolurile interpretate din seria \"Comisarul Moldovan\" a lui Sergiu Nicolaescu, \"Osanda\", \"Explozia\", \'Cuibul salamandrelor\", \"Prin Cenusa Imperiului\", \"Cel mai iubit dintre pamanteni\" s.a. vor ramane in memoria noastra ca o placuta amintire. Numele maestrului Gheorghe Dinica reprezenta o emblema pentru orice spectacol de teatru sau film. D-zeu sa-l ierte si sa-l odihneasca. • Albatros 10-11-2009, ora 14:40 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Sa-i fie tarana usoara. Un artist complet a disparut dintre noi si nu stim daca vom mai avea ocazia sa mai intalnim pe cineva de valoarea unui Bastos sau Paraipan. • un spectator 10-11-2009, ora 14:39 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Dumnezeu sa-l ierte ! ligia • ligia 10-11-2009, ora 14:28 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
A MAI PLECAT UN MARE ACTOR DUMNEZEU SA-L ODIHNEASCA ;MULTE FLORI SI LACRIMI PE MORMINTUL LUI • NY 10-11-2009, ora 14:17 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
\"DUMNEZEU SA-L ODIHNEASCA IN PACE\"
DLE PARAIPAN VEI RAMANE IN INIMILE NOASTRE PT TOTDEAUNA • criss 10-11-2009, ora 13:56 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!
Inca o mare pierdere pentru romani, inca o mare pierdere pentru cultura romaneasca care este lasata sa moara... • Adriana 10-11-2009, ora 13:48 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|