Peste 50 de ani de activitate, zeci de spectacole montate în ţară şi în străinătate, nenumărate premii la festivaluri internaţionale de teatru. Toate acestea sunt legate de unul dintre cele mai importante nume ale regiei româneşti, David Esrig.
Esrig a debutat în anul 1953 cu spectacolul "Jucătorii de cărţi" de Gogol. "Vicleniile lui Scapin" de Moliere, spectacolul său de licenţă, a inaugurat în 1957 Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ.
La Televiziunea Română, a realizat documentare-portret ale unor nume mari din istoria teatrului precum Lucia Sturdza Bulandra, Aura Buzescu, Jules Cazaban. Din motive politice, în 1973 a emigrat în Germania, unde a fost director al Teatrului Municipal din Essen, iar în 1993, a înfiinţat, la Munchen, compania Athanor, devenită ulterior Academie de Teatru.
A montat pe mari scene ale lumii, în Franţa, Germania, Elveţia sau Israel, şi a fost recompensat cu Premiul criticii franceze, Premiul UNITER pentru intreaga activitate, Ordinul Meritul Naţional al României în grad de Cavaler.
Atelierul de vară de la Burghausen, structurat şi condus de Esrig, este deja o tradiţie pentru tinerii aspiranţi la scena de teatru românească. Anul acesta, Atelierul de la Burghausen se desfăşoară între 9 august şi 9 septembrie. 15 actori români vor lua parte la mai multe cursuri susţinute de David Esrig şi de profesorii colaboratori.