loader
Foto

Amintiri despre Eurovision: Un deceniu de la finala din Oslo | VIDEO

NRK, radiodifuzorul național norvegian, marchează a zecea aniversare a concursului Eurovision din 2010, care a avut loc la Oslo, redifuzând respectiva finala, vineri 29 mai, de la ora 19:50 CET pe NRK 3.

 

Concursul Eurovision 2010 a avut loc pe Telenor Arena din Oslo, Norvegia și a fost găzduit de Nadia Hasnaoui, Erik Solbakken și Haddy N’jie. Sloganul pentru Eurovision 2010 a fost „ Share the moment/Împărtășește momentul”.

Jon Ola Sand, fost executiv al ESC, a fost producătorul celei de-a 55-a ediții a Eurovision.

A fost a doua oară când Oslo a jucat rolul de gazdă pentru concurs și a treia oară când norvegienii au salutat concursul Eurovision pe pământul de acasă.

Un număr de 39 de țări au participat la competiția din Norvegia. Ediția a fost câștigată de Lena din Germania cu melodia „Satelit”.

Norvegia în Eurovision

Norvegia a debutat la Eurovision Song Contest în 1960 și a câștigat competiția de trei ori: 1985 (Bobbysocks), 1995 (Secret Garden) și 2009 (Alexander Rybak).

Țara nordică a găzduit cu succes de trei ori competiția, o dată la Bergen și de două ori la Oslo și a participat la emisiunea preferată de televiziune din Europa de 58 de ori.

Anul acesta, Ulrikke urma să reprezinte Norvegia la Concursul Eurovision 2020 din Rotterdam cu intrarea sa „Attention”.

Podium pentru România

Concursul Eurovision 2010 a reprezentat și pentru țara noastră un succes urias. Paula Seling și Ovi au terminat Marea Finala pe locul 3 cu piesa “Playing with fire”. A fost cea mai bună clasare a României la Eurovision Song Contest. Ei au revenit și în 2014, după ce au castigat selecția națională cu piesa “Miracle”, care s-a clasat pe locul 12.

Ovi a compus piesa „Playing With Fire” spre sfârșitul anului 2009, după ce a câștigat premiul special al publicului la concursul Cerbul de Aur în septembrie, sub numele de Ovidiu Jacobsen. În noiembrie 2009, a rugat-o pe Paula Seling (câștigătoare a Cerbului de Aur în 2002) să cânte melodia alături de el. Ea a acceptat și, după ce ei au fost anunțați că piesa a trecut de preselecție, au început să facă zilnic repetiții. Cântecul a primit cele mai multe voturi din partea publicului, dar și din partea juriului, fiind prima oară când acest lucru s-a întâmplat după 2006.

Cântecul a primit, în mare parte, păreri favorabile. Criticii de muzică au observat că „Playing With Fire” a fost atât piesa preferată a juriului, cât și a publicului, spunând că ar fi cea mai bună melodie de după „Tornerò” trimisă de România la Eurovision.

FILM.TVR.RO

Logo

 
Concert extraordinar aniversar ”Fuego - 30”, la TVR 2 și TVR Internațional

Vineri, 29 martie, ora 21:40, la TVR 2 și sâmbătă, 30 martie, de la ora 22:45, la TVR Internațional, vă invităm la o reîntâlnire cu muzicieni ...

Ce este „Dincolo de aurul Apusenilor”? Răspunsuri, în primul episod din noul sezon „Dosar România”, la TVR 1 | VIDEO

Documentarul de investigaţie semnat de jurnalistul TVR Gabriel Geamănu a deschis o nouă serie a emisiunii de reportaje, documentare şi anchete ...

Duminică, 31 martie, ora 19.00, vă invităm să urmăriți, la TVR 1, o nouă ediție a emisiunii "Breaking Fake News" despre situația mercenarilor ...